FILM DOCUMENTAR: Părintele ARSENIE BOCA – “Sfântul Ardealului”

vă invită să vizionaţi MIERCURI, 10 februarie, ora 17, la CASA DE CULTURĂ DIN ORĂŞTIE, un film despre Viaţa şi Activitatea Părintelui ARSENIE BOCA – „Sfântul Ardealului”, documentar apărut la 20 de ani de la adormirea Părintelui.

Filmul de 50 de minute este continuat de DEZBATEREA ce-l va avea ca invitat pe unul dintre apropiaţii ucenici ai Părintelui Arsenie, Părintele Prof. Univ. Dr. SIMION TODORAN de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Vă aşteptăm cu drag!

Modeste bucurii

Reportaj de la Instalarea Episcopului Devei şi Hunedoarei

REPORTAJ VIDEO

Sprijiniţi activităţile LTCOR Orăştie cu 2% din impozitul de la Stat!

Puteţi  să sprijiniţi activităţile Ligii Tineretului Ortodox din Orăştie prin donarea acelui 2% din impozitul plătit către stat redirecţionându-l prin completarea formularului 230. Cererea se găseşte la Magazinul Melody, la standul de cărţi de la fiecare acţiune LTCOR sau dacă o salvaţi şi o printaţi de aici: Declaratie 2% pt LTCOR Orastie .

După completare, cererea trebuie lasată la LTCOR!

Vă mulţumim!

CURS de muzică bisericească după Dimitrie Cunţan

Anunţăm pe cei ce doresc să studieze muzica bisericească din Ardeal, cantori sau viitori cantori, că Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei organizează in primăvara aceasta un curs pentru cântăreţi bisericeşti. Cursurile sunt alcătuite din Muzică Bisericească şi Liturgică.

Programul este de 4 ore în fiecare sâmbătă începând cu 6 februarie până în luna iunie când în urma unui examen se va elibera o diplomă în domeniu. Costul acestui curs este de 250 lei. Pentru înscrieri contactaţi Sediul Arhiepiscopal al Alba Iuliei de pe site-ul www.reintregirea.ro

Vă recomandăm acest curs tuturor iubitorilor de cânt bisericesc indiferent de vârstă!

Teama de a vorbi celui iubit – pr. Savatie Baştovoi

Orice om doreste sa fie iubit. In sinea sa, fiecare crede ca stie de ce are nevoie de la celalalt pentru a se simti iubit. Inca din copilarie, mintea fiecaruia dintre noi a fost ocupata de fantasme despre dragoste, despre o relatie ideala cu oamenii langa care ni s-a dat sa traim.

Cu toate acestea, a vorbi despre dragoste este considerat un lucru cu totul sublim si inaccesibil omului de rand. Se crede ca despre dragoste vorbesc numai poetii.

Pentru ca toata lumea stia ca eu am scris poezii, nu o data mi s-a intamplat sa fiu rugat sa scriu scrisorele de dragoste de la numele unui tanar catre o tanara pe care eu nici nu o cunosteam. Desigur, n-am scris niciodata astfel de scrisori. N-am scris pentru ca niciodata n-am inteles cum cineva care iubeste nu poate gasi cuvinte pe care sa le spuna celui iubit. Intotdeauna am crezut ca in gura celui ce iubeste orice cuvant poate fi o declaratie de dragoste, dupa cum in gura omului superficial pana si cuvintele lui Hristos suna neplacut.

Oamenii, in special tinerii, traiesc complexul ca nu-si pot exprima dragostea, ca vor fi intelesi gresit de cel iubit sau ca nu vor fi intelesi deloc. De aceea cei mai multi prefera sa se dea in spatele unor autoritati consacrate. Un tanar va suferi mai usor esecul unui inceput de relatie, daca acest esec va fi provocat de un biletel care continea un vers de Eminescu sau o maxima a unui guru indian. Pare de neconceput, dar un adolescent prefera sa-si incredinteze soarta sa in mainile unui om care se „pricepe” la cuvinte, cerandu-i sa-i redacteze o scrisoare de dragoste catre fata pe care o iubeste, decat sa-si asume responsabilitatea de a fi el insusi in fata dragostei.

De unde aceasta teama de a vorbi celui iubit? De unde teama de a vorbi despre dragoste?

A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca si a vorbi despre Dumnezeu. Asa cum exista oameni care nu cred in Dumnezeu, tot asa exista oameni care nu mai cred in dragoste.

Dragostea este de la Dumnezeu, ea este insusi Dumnezeu. Dragostea este la fel de cuprinzatoare si la fel de necunoscuta ca si Dumnezeu, iar despre lucrurile pe care nu le cunoastem nu putem vorbi, decat gresind. De aceea, din acest punct de vedere, este firesc ca oamenii sa nu se simta stapani in fata dragostei, sa-si constientizeze incapacitatea de a comunica verbal starea pe care o traiesc.

Ceea ce nu este normal, este faptul de a lasa pe altii sa-ti defineasca propria ta traire. Noi trebuie sa intelegem ca dragostea nu are nevoie de purtatori de cuvant, sa intelegem ca cea mai scumpa declaratie de dragoste este prezenta si ca un cuvant poate sa transmita ceva numai in masura in care cel ce l-a rostit este prezent el insusi in acel cuvant.
Hristos ne-a aratat ca ne iubeste nu pentru ca ne-a vorbit frumos, si, indraznesc sa spun, nici macar pentru ca a murit pentru noi, ci, mai ales pentru ca ne-a incredintat ca El Insusi este cu noi pana la sfarsitul veacului. S-ar fi putut intampla ca Cel ce a murit pentru noi 2000 de ani in urma sa-si schimbe relatia fata de omenire acum sau maine, dupa cum multi indragostiti care au facut gesturi de jertfa s-au schimbat in timp.

De aceea, nimic nu ne incredinteaza de dragostea lui Hristos, decat fagaduinta Lui de a fi cu noi pana la sfarsitul veacului. Moartea lui Hristos pe cruce nu trebuie luata ca o demonstratie de iubire, desi a fost si asta, caci cei ce iubesc nu au nevoie de demonstratii. Sfintii l-ar fi iubit pe Hristos chiar daca El ar fi ales o alta cale de rascumparare a omului, decat moartea Sa pe cruce. Insa nimeni n-ar fi suferit despartirea de Hristos si daca Hristos s-ar fi despartit de noi dupa Invierea Sa, nu numai cuvintele Lui cele pline de dragoste, ci si insasi moartea Sa cea din dragoste n-ar fi insemnat nimic.

Iata de ce cea mai scumpa declaratie si dovada a dragostei este prezenta, este legamantul, pe care si Hristos l-a facut cu noi, acela de a fi impreuna pana la sfarsitul veacurilor.

Hristos este prezent in cuvintele pe care le-a rostit. Evanghelia nu este o simpla informatie despre dragostea lui Hristos fata de noi, Evanghelia este o prezenta de netagaduit. Oricine citeste Evanghelia se impartaseste de Hristos, Il primeste in sine pe Hristos.

Cuvintele de dragoste ale oricaruia dintre noi sunt si raman cuvinte de dragoste numai in masura in care noi insine suntem prezenti in acele cuvinte, adica le indeplinim.

Evanghelia mai este numita si adunare de „cuvinte ale vietii vesnice”, asa cum a fost descoperita de catre Inger sutasului pomenit in Faptele Apostolilor. Altfel spus, atat cuvintele, cat si faptele noastre, au o valoare numai in masura in care pot ramane vesnice, vesnicie pe care o primesc din impartasirea cu Cel singur vesnic, Dumnezeu.

Asadar, dragostea este mai intai de toate prezenta, poate nu atat fizica, cat duhovniceasca, prezenta atotcuprinzatoare, prezenta pana la identificare. Este o prezenta in care doar Cel iubit mai exista, iar noi ne micsoram si ne golim pentru a lasa loc Aceluia sa ne cuprinda si sa ne umple de prezenta Sa. In fata acestei intalniri Sfantul Vasile cel Mare a gasit sa zica doar cuvintele pe care adunarea credinciosilor le canta pana astazi in biserici: „Sa taca tot trupul omenesc, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Hristos Dumnezeul nostru, vine sa Se junghie si sa Se dea spre mancare credinciosilor…”

Despre internet, filme şi (non)comunicare cu pr. prof. Constantin Necula

Bucuria de a te simti inteles – de Pr. Savatie

Nimeni nu stie ce este in sufletul omului, decit numai omul insusi si Dumnezeu. Sufletele noastre se intilnesc in ginduri si in emotii si de multe ori tresalta simtind ca s-au unit. Cind sufletele se intilnesc unul cu altul, ele se cunosc si se inteleg. In Duhul Sfint sufletele sfintilor se unesc si se recunosc si aceasta este adevarata bucurie.

Nimeni nu se bucura, decit regasindu-se in altcineva. Numai in Duhul Sfint oamenii se pot cunoaste unul pe altul si pot trai bucuria deplinei regasiri, pentru ca in afara de aceasta intilnire totul este nedeplin si schimbator.

Pe pamint noi ne cunoastem in parte si asta din cauza ca sufletele noastre sint impartite din pricina multelor dorinte. Oamenii au obiceiul sa se identifice cu propriile dorinte si din aceasta cauza se indeparteaza de ei insisi. Atunci cind doi oameni cu dorinte comune se intilnesc, ei se bucura si se imprietenesc. Vazind in celalalt doar propriile dorinte, ei ajung sa creada ca se cunosc unul pe altul si ca se inteleg.

Viata insa ne schimba pe toti, pentru ca unele sint dorintele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinsi de grijile familiei si altele ale batrinilor. Viata ne arata ca prieteniile se leaga la tinerete, dar arareori vei gasi un batrân care sa poata spune despre cineva ca ii este prieten. Oamenii se despart din cauza ca dorintele lor se schimba.

Singuratatea sufleteasca in care petrec majoritatea oamenilor ne descopera cit de putin ne cunoastem unul pe altul si cit de putin ne cunoastem pe noi insine.

Ca orice om, am cautat si eu sa ma inteleg pe mine insumi. In tot acest rastimp am inteles ca nu este pe pamint o bucurie mai mare decit aceea de a te regasi in altcineva, pentru ca atunci simti ca tot ce ai trait si ai acumulat in decursul vietii tale nu este o minciuna. Atunci cind te regasesti intr-un om, simti ca il iubesti. Il iubesti pentru ca te iubesti pe tine? Da. Dar oare eu ma iubesc pe mine? Cred ca nu. Si atunci cum ma pot iubi pe mine in celalalt? Tocmai pentru ca pe noi insine nu putem sa ne iubim decit in celalalt si nu iubim atit ceea ce sintem, cit ceea ce am putea sa fim si poate ceea ce ar trebui sa fim.

Din copilarie si pina acum eu am iubit multi oameni. I-am iubit omeneste, nu duhovniceste, asa cum iubesc majoritatea oamenilor. L-am iubit pe tatal meu pentru ca era puternic, am iubit-o pe mamica pentru ca ea ma iubea pe mine, am iubit-o pe sora mea pentru ca ma gândeam ca este singurica si l-am iubit pe fratele meu pentru ca semana cu mine. Mai apoi, l-am iubit pe un oarecare profesor de sport, Dmitri Petrovici pentru ca avea muschi si putea sa faca acrobatii cum nu mai vazusem. Mai apoi l-am iubit pe profesorul meu de pictura, Ivan Grigorievici, pentru ca desena si picta asa cum eu nu mai vazusem. Mai apoi, ca orice om, m-am indragostit de o fata pentru ca mi se parea ca o fata ca aceea eu nu mai vazusem.

In sfirsit, m-am minunat pe rind de Cosbuc, Eminescu, Bacovia, Trakl, Ionescu, Freud, Nietzsche, Garcia Marquez, Sallinger, Dostoevski, Gogol, Stainbek, Salvador Dali, Picasso, Van Gogh si o multime de alti oameni in care s-a regasit pe rind sufletul meu, pentru ca mi se parea ca toti acesti oameni au facut lucruri cum eu nu mai vazusem si au rostit cuvinte pe care eu nu le mai citisem.

Cu alte cuvinte, pe mine ma fascina oricine putea sa-mi descopere noi dimensiuni ale propriului meu suflet, pentru ca in adincul meu eu stiam ca sufletul este fara de margini si ca in el se pot petrece cele mai grozave lucruri, atit de grozave, incit mintea mea de atunci nici nu putea sa le cuprinda.

Totusi, eu am fost foarte nestatornic in indragostirile mele. Pana in clasa a patra am reusit sa schimb scoala de sport pe scoala de muzica si scoala de muzica pe scoala de pictura. Pina la urma am ajuns poet. Din pricina acestei nestatornicii multi ochi au plins pentru mine. Asa s-a intamplat ca intr-o viata scurta am schimbat multe lucruri: am schimbat locuri si activitati si oameni. Acesta nu a fost un lucru usor, pentru ca fiecare loc si fiecare om si poate ca fiecare poet citit a insemnat pentru mine o viata aparte, o viata pentru care a trebuit de fiecare data sa ma nasc si de fiecare data sa mor. Toate acestea au umplut sufletul meu de multa durere si amaraciune.

Eu m-am nascut ca un artist, am trait ca un artist, am simtit si am iubit ca un artist. Acum mi se pare ca si laptele mamei mele l-am supt ca un artist. Cand eram copil de leagan, mamica ma imbraca in salopeta, ma lua cu ea calare pe cal si ma adormea in sa. Desigur, nici mama mea nu era o mama normala, cand ma avea in pantece canta, citea poezii, picta si facea si alte trasnai, crezind ca asa va reusi sa nasca un „artist”! Cu toate acestea, eu m-am simtit foarte neinteles intre artisti. De ce? Nu stiu, poate pentru ca toti artistii nu fac decat sa ceara altora sa-i inteleaga, o cer insistent si cu durere, bravând totodata cu nebunia si bizareria lor.

Toate acestea au trecut. Acum oamenii vad in mine un calugar, un preot. Uneori pe strada adolescentii de 14 ani rad in urma mea, fac glume proaste, iar eu trec serios pe alaturi, de parca niciodata n-as fi fost ca ei. Atunci sint un popa morocanos. A inceput sa-mi placa sa fiu un popa morocanos. De ce? Pentru ca nu mai simt nici o nevoie sa contrazic parerile pe care si le fac oamenii despre mine. De ce? Am zis de ce, pentru ca nimeni nu poate intelege pe nimeni, decat in Duhul Sfant. Si eu am pe Duhul Sfant? Nu pot sa zic, dar simt ca am fost inteles odata si pentru totdeauna si ca aventura cautarilor mele a luat sfarsit. Cine m-a inteles atat de profund, atat de dulce? Acesta e secretul inimii mele.

Gânduri despre Mihai Eminescu – etern al spiritualităţii româneşti

La 160 de ani de la naşterea sa

Mircea Eliade, în Prefaţa la volumul de Poezii pregătit în Occident pentru Centenarul Eminescu din 1950 (volum apărut în Germania , la Freiburg), face următoarele aprecieri în legătură cu Mihai Eminescu:”Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi, până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga poartă pecetea geniului, cugetului, sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu. [...] Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ , cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”.

De ce este Mihai Eminescu un poet genial al literaturii române ?

Filosoful german Arthur Schopenhauer consideră că geniul posedă o structură spirituală şi o menire diferite faţă de omul obişnuit, dar şi faţă de omul de talent. Geniul este inteligenţă pură, cugetare depăşind covârşitor voinţa care ne leagă de utilitar, de viaţa de fiecare zi, voinţa fiind pusă în serviciul inteligenţei, al imaginaţiei creatoare. În Povestea magului călător în stele, Eminescu afirmă: “A geniului imperiu: gândirea lui – anume;/A sufletului spaţiu e însuşi el…/A pus în tine Domnul nemargini de gândire”. A simţi poetic înseamnă a releva şi vieţui frumosul, a gândi poetic înseamnă a sui realitatea, lucrurile la idealitatea sublimului şi absolutului. Poetul-gânditor Mihai Eminescu le îmbină pe amândouă. O notă dintr-un manuscris al lui Eminescu spune: ”Adevărul e în inimă. Creerul nu este decât lacheul inimii…Sucul învietor al gândirii e patima. E vorba numai că această patimă să aibă un obiect nobil şi de sigur cel mai nobil e adevărul”(ms. 2289, 46).

Mihai Eminescu – poet religios

Nu puţini au fost acei oameni de cultură care au vorbit despre Eminescu ca despre un poet creştin (Aug. Z. N. Pop, Petru Creţia, Valeriu Anania, Pr. Galeriu). Desigur ca au fost unii, câţiva, care au negat acest lucru, însă argumentele lor sunt slabe.

A spune despre Mihai Eminescu că este un poet religios, nu înseamnă că întreaga sa creaţie lirică are ca temă religiosul.

La Eminescu, poemele filosofice (Mortua est, Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Cu mâne zilele ţi-adaogi…), pe lângă influenţa gândirii lui Schopenhauer, cuprind idei ce trimit la adevărurile Evangheliei.

În sonetul Răsai asupra mea, apare invocarea stăruitoare a redobândirii credinţei, fără de care viaţa omului este răvăşită în bătaia tuturor vicisitudinilor vieţii:

„Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!”

Mihai Eminescu scrie un imn religios intitulat Rugăciune, despre care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania spune că este „un act de implorare al celor bântuiţi de valul istoriei, al celor ce plutesc pe marea vieţii, dar nu ca nişte naufragiaţi, ci înlăuntrul unei Nave ce-şi propune să biruiască furtunile, avându-L pe Hristos la cârmă şi pe Sfânta Sa Maică la proră”:

„Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!”

Cu prilejul acestei sărbătoriri a marelui nostu poet naţional, dorim să transmitem toate gândurile de încurajare şi de solidaritate cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania în încercările aduse de denigratorii reperelor morale române de azi.

Prof.  Antonio Boloţ (limba română, Grup Şcolar “Nicolaus Olahus” Orăştie)

A apărut revista OrthoGraffiti pe luna ianuarie

Nr. 10 al revistei pentru tineri Orthograffiti pe luna ianuarie este pus în vânzare la pangarul Catedralei din Orăştie sau la Biserica din cartierul Micro II la preţul de 4 lei.

Din cuprins semnalăm:

cuvânt al arhiereului +Sebastian al Slatinei către ostenitorii şi cititorii revistei,

Mesajul unui DJ de 23 de ani către tineri,

“Iartă-mă, sunt tânăr!” – o pseudo-epistolă despre nemulţumirile unui puţin credincios faţă de agresivitatea unui mărturisitor al credinţei,

Despre machiaj – pr. Constantin Necula,

Sclavie şi dragoste – Răspunzând întrebărilor unui ateu – Pr. Savatie,

recenzie la cartea “Despre întâlnirea cu Dumnezeu” a Mitropolitului Antonie Bloom,

recenzie la filmul “2012″ : Apocalipsa şi manelizarea Revelaţiei