Seară Duhovnicească: Despre naşterea de prunci

Unii aşteaptă naşterea unui prunc ca dar de la Dumnezeu alţii se feresc ca de o nenorocire. Despre această temă se va aminti în cea de-a doua conferinţă din postul Naşterii Domnului la Orăştie, oraş cotat ca primul pe judeţ la avorturi. Părintele Ioan Mihail Dan slujeşte la Parohia Oarda de Jos (satul natal al lui Ioan Bocşa) şi predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, specializarea Teologie Socială.

Tot cu acest prilej, în sala oglinzilor, o grădiniţă din Orăştie deschide un bazar din obiecte lucrate de copii pentru ajutorarea unei fetiţe bolnave.

Între prelegere şi întrebările participanţilor veţi asculta un recital de colinde în interpretarea grupului vocal “Anastasis” alcătuit din cântăreţul orăştian Cristian Fodor şi 5 teologi de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

Vă aşteptăm cu drag!

MĂRTURISITORII DE LA AIUD

„Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul.”

(George Orwell)

O bună ocazie pentru a cunoaste mai bine trecutul în vederea înţelegerii prezentului, dar şi pentru a avea linii directoare înspre viitor, un viitor nefabricat de alţii prin manipulare, îl poate constitui vizitarea Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud. Odata decizia luată, paşii vă vor duce singuri. Aceasta deoarece chemarea este mai mare decât propria voinţă atunci când ea nu s-a dezlipit încă îndeajuns de indiferentă. Deşi tonul relatării poate părea prea grav, întânirea cu realitatea obiectivă va topi totul într-o altă stare vecină cu bucuria.

Drumul până la Aiud se parcuge repede, aproape imperceptibil. Obiectivul principal, dupa ce am ajuns acolo, este biserica-monument de la Râpa Robilor. Locaşul de cult este unic prin arhitectura sa, totul pare renăscut din nimic. Intraţi în biserica, mireasma de mir vă transpune într-o altă stare, totul capată profunzimi. Altarul trimite străluciri aurii, aura sfinţilor poate. Pe pereţi ai aştepta să vezi icoane, însă toţi sunt placaţi cu marmură pe care sunt gravate alfabetic sute şi mii de nume. În dreptul fiecărui nume este înscrisă profesia sau ocupaţia: profesor universitar, ţăran, mecanic, medic, militar, general, student etc.

Părintele Augustin povesteşte despre supliciile îndurate de deţinuţii politici care nu acceptau să-şi renege credinţa. Tratamentul acestora devenea exerciţiu de tortură: ponegriri, bătăi, izolarea în camere cu o temperatură de -30⁰ C, ucideri. Relatarea acestor momente de tragism este însoţită de prezentarea unor minuni ale credinţei cutremurătoare: vindecări de boli grave, găsirea lui Dumnezeu şi dobândirea păcii sufleteşti. Ca o dovadă ne sunt arătate rămăşiţele – sfinte moaşte făcătoare de minuni – găsite îngropate în cimitirul din jur. Minuni ale credinţei, dovadă că cei care au murit sunt sfinţi mucenici şi mărturisitori.

Ceea ce cu toţii aşteptăm acum este canonizarea acestor sfinţi, unii dintre ei fiind deja numiţi astfel…Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor.

Se poate înţelege de aici că cei care au săvârşit asemenea atrocităţi se fac vinovaţi de destructurarea fiinţei româneşti… Ceea ce ar mai putea să reclădească ce s-a distrus este credinţa în Dumnezeu !

A. B. (Orăştie)

ÎMPREUNĂ DE SĂRBĂTORI – campanie filantropică la Orăştie

Magazinele în care se găsesc urnele campaniei sunt: PROFI, ALIMENTARA de lângă Fornetti, ALIMENTARA NON STOP (lângă stadion), AGRO COMPANY şi ALIMENTARA NON STOP din MICRO 2. Le mulţumim celor care au înţeles iniţiativa noastră şi o susţin!

Aici o să postăm un update cu suma depusă în urne la deschiderea lor şi ce vor conţine pachetele cadou.

I. În seara de 25 noiembrie, Campania “Împreună de Sărbători” a fost lansată în cadrul Conferinţei “Evoluţionism. Creaţionism. Credinţă” susţinută de d-l prof. Mircea Ionică de la Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu”. Cu prilejul acesta s-au strâns în urnă 67,5 lei pentru campanie. Cu această sumă punem început acţiunii filantropice.

Împreună, din puţinul nostru, economisim un pachet pentru un elev cu probleme materiale! Puţinul nostru, dacă ne mobilizăm, valorează mult pentru cei mici! Mai multe cadouri, mai mulţi elevi ajutaţi!

20 de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca

După douăzeci de ani de la plecarea din lumea aceasta Părintele Arsenie este mai viu ca oricînd.

,,Temeţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul acesta sau acest lucru e de la oameni, de la sine se va nimici; dar dacă-i de la Dumnezeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu! Şi l-au ascultat”(F.Ap. V, 38-39).

Între 30 şi 40.000 de oameni au venit să se întîlnească cu Părintele Arsenie, ca un nor de martori ai sfinţeniei lui. ,,Măcar jumate din Sf. Sinod ar fi trebuit să fie aici!” spunea Prea Sfinţitul Daniil de Vîrşeţ aflat în mijlocul acestei mări de pelerini. Oameni din toată ţara, de la Constanţa la Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ Mehedinţi, Vrancea, Bucureşti, Braşov mai toate judeţele s-au adunat parcă chemaţi de puterea nevăzută a dragostei şi harului Părintelui.

Cît i-a iubit Părintele pe oameni, iată, aceştia nu pot uita! Vin să-i ceară sfatul, să-şi spună necazul, să-şi plîngă durerile, să se vindece, să se roage la mormînt, să se curăţească atingîndu-se de crucea Părintelui. ,,Iar drepţii ca un şuvoi de foc urcă spre Împărăţia lui Dumnezeu” spunea Părintele Arsenie, iar la mormîntul lui auzim vuietul neîncetat al acestui şuvoi. În sufletul mulţimii Părintele Arsenie este de mult canonizat, acest lucru îl trădează imaginile de mai sus. Ce alt mormînt din ţară este astfel înconjurat, căutat, împodobit cu flori (au fost aduse atîtea flori spre cinstire că se puteau acoperi sute de metri pătraţi cu ele, vagoane la propriu). Se împlinesc acele cuvinte ale Părintelui Arsenie: ,,Florile mă vor trăda.”

La ce hram se mai adună sute de preoţi slujitori şi alţii aflaţi în mulţime?

Cu cît a fugit Părintele de lauda şi slava lumii, cu atît îl cinsteşte acum Dumnezeu. Cei pe care i-a iubit şi pentru care s-a rugat îl înconjură acum ca nişte copii ai săi.

pr. Ciprian Negreanu (Biserica Studenţilor din Cluj-Napoca)

Sursa: http://corinanegreanu.blogspot.com/2009/11/parastas-la-douazeci-de-ani-de-la.html

parastasul unui sfânt…

Despre EVOLUŢIONISM / CREAŢIONISM / CREDINŢĂ – prof. Mircea Ionică

Despre asceză într-o societate de consum – Mitropolitul Teofan al Moldovei

Lumea de astăzi este denumită adesea „societate de consum“. Cea mai mare zbatere a economiilor ţărilor dezvoltate, şi nu numai ale lor, este orientată spre „pieţe de desfacere“. Se caută cu disperare noi teritorii cu oameni care absorb tot mai diversificatele produse ale tot mai numeroşilor producători. Nimic nu rezistă în faţa avalanşei „căutătorilor de comori“, numiţi „consumatori“. Izbucnesc războaie, se destramă prietenii, iau naştere alianţe ciudate numai, şi numai pentru a dobândi acele guri mereu nesătule care să înghită fără saţ tot mai multe produse. Afirma, deunăzi, cineva că în Japonia ar funcţiona un institut cu câteva mii de angajaţi, destinat creării unor noi nevoi de consum ale oamenilor.

Dacă acest nesomn al producătorilor ar conduce la ameliorarea vieţii umane, s-ar justifica întrucâtva zbaterea lor. Dimpotrivă, cu cât avansăm mai mult în civilizaţia denumită adesea „postmodernă“, cu atât avem parte de mai mult stres, nemulţumire sufletească, sinucideri etc. Înmulţirea închisorilor, a clinicilor de psihiatrie, a cabinetelor de consiliere şi a celor asemenea lor arată unde poate duce o lume dominată excesiv de nevoia de consum.

Cu toate că, în general, se recunoaşte nocivitatea multora dintre bunurile de consum către care alergăm cu atâta nesaţ, trebuie să admitem şi faptul că, astăzi, viaţa obişnuită a omului nu mai poate fi concepută fără ele. Telefonul mobil sau televizorul, să amintim doar două obiecte omniprezente, fac parte din viaţa de zi cu zi. Pe de o parte, se admite nocivitatea multora dintre aceste bunuri, iar pe de altă parte se recunoaşte imposibilitatea unei vieţi normale fără ele. Răspunsul la această dilemă nu-l poate da, credem noi, decât dimensiunea ascezei.

Părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei (Dumnezeu să-l odihnească în pace, că mult bine a făcut multora, în pofida unor scrieri ale sale care se cer încă lămurite) spunea că nevoia de icoană a omului contemporan se naşte tocmai din omniprezenţa imaginilor televizate, tipărite sau chiar reale, pe stradă, în care domină pornografia. Nu fără motiv, lumea creştină occidentală, care nu are în tradiţia ei adevărata icoană, cea bizantină, recurge tot mai des la aceasta. În acelaşi sens, muzica bizantină constituie un răspuns la zgomotul dezlănţuit al muzicii moderne de tot felul care aduce atât dezechilibru sufletesc în viaţa multora.

Icoana şi muzica bizantină constituie latura imagistică şi sonoră a ascezei. Am amintit de acestea două căci, mi se pare, prin ele omul se poate desprinde mai uşor de lumea imaginilor şi zgomotelor provocatoare de mii de patimi şi păcate.

Există, apoi, asceza ca post, rugăciune, filantropie, suferinţă. La auzul acestor cuvinte, oamenii de astăzi, în majoritate, întorc spatele. Doar filantropia, văzută ca asistenţă socială, voluntariat şi luptă împotriva inegalităţilor este, în general, acceptată. Din ceea ce-mi prisoseşte dau şi celui în nevoie. E un lucru bun, dar nu face parte din asceză, din „banii văduvei din Evanghelie“. Postul (ca purificare a omului în întregul său psihosomatic), rugăciunea (ca depăşire a egocentrismului prin legătura cu Dumnezeu) şi acceptarea suferinţei (ca mijloc de exorcizare a răului din om şi din lume) alcătuiesc taina ascezei, ca răspuns personal şi comunitar la „consumismul“ contemporan.

Văzând situaţia în care se află societatea contemporană, ne întrebăm cum de lumea nu dispare în hăul, în nefiinţa din care a fost adusă la fiinţă. Prin mila lui Dumnezeu, n-au dispărut din omenire cele „7.000 de suflete care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal“ (III Regi 19, 18). Sunt încă multe familii în România, şi în alte părţi, în care tatăl, mama şi pruncii lor formează „biserica cea mică de acasă“. Aici, postul, rugăciunea, milostenia, fidelitatea conjugală etc. sunt realităţi fără de care nu se concepe viaţa. Miile de tineri şi tinere care au luat drumul mănăstirii constituie o altă cohortă a plăcuţilor lui Dumnezeu, prin care se exorcizează puterea întunericului din lume. Există, de asemenea, oameni de ştiinţă, politicieni, oameni de afaceri, pentru care cercetarea ştiinţifică, puterea şi banul sunt mijloace puse în slujba binelui comun, în slujba lui Dumnezeu. Membrii familiilor creştine, vieţuitorii mănăstirilor şi creştinii angajaţi în viaţa academică, politică sau economică formează „aluatul care dospeşte toată frământătura“ (I Cor. 5, 6). Prin dimensiunea ascetică a vieţii lor, umanitatea îşi găseşte echilibrul interior, iar „societatea de consum“ nu are forţa necesară de a domina totul în lumea de astăzi.

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Preluat din Ziarul Lumina, luni, 15 noiembrie 2009

Întru mulţi şi rodnici ani, Preasfinţite Părinte Episcop!

Cu prilejul prăznuirii Sfantului Mucenic Marturisitor Gurie, rugăm pe Bunul Dumnezeu să întărească pe Întâi-Stătătorul Eparhiei Devei şi Hunedoarei, preşedintele de onoare al LTCOR, Preasfintitul Părinte Gurie, în noua misiune încredinţată!

Intru multi ani, Stăpâne!

tinerii de la Orăştie

La început de călătorie spre Peştera Pruncului Iisus…

Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie ( Sf. Filip).

Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al naşterii Domnului. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului ( Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră.

Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi la fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 ( sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, pot fi mâncate preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică în perioada 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul). În afară de dezlegare la peşte, în zilele menţionate pot fi consumate şi vin şi ulei. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie.

Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile.

sursa: www.basilica.ro

PROIECTELE NOULUI EPISCOP DE HUNEDOARA

Instalarea noului episcop de Deva şi Hunedoara va avea loc Duminică, 29 noiembrie, la Catedrala Veche din Deva în prezenţa Părintelui Patriarh, a 50 de episcopi şi a preoţilor şi credincioşilor din judeţ.

Citiţi un interviu cu Prea Sfinţitul Gurie al Devei şi Hunedoarei dat în presa hunedoreană zilele acestea!

Sursa: Replica Hunedoarei, 18 noiembrie 2009, art. scris de Monalise Hihn aici.

Ati studiat in Italia si aveti publicate lucrari legate de catolicism. Sunteti un adept al ecumenismului?

Depinde foarte mult ce intelegem prin “ecumenism”. Mantuitorul Hristos s-a rugat inainte de moarte ca “toti sa fie una”. Deci, dorinta de unificare a tuturor crestinilor intr-o singura confesiune este un lucru pozitiv, un lucru sfant si nobil. Sunt pentru aceasta, ca toti crestinii sa se regaseasca intr-o singura credinta. Noi, ortodocsii, avem convingerea ca aceasta este credinţa cea sfanta, Biserica a Duhului Sfant, in care poti avea experiente uluitoare de intalnire cu Dumnezeu; in aceasta Biserica poti sa-ti schimbi viata in bine, poti sa lepezi pacatul, poti sa ajungi la sfintirea intregii tale existente. Exista si un sens compromis, gresit al notiunii de “ecumenism”: pentru unii, aceasta ar fi o miscare de diluare a identitatii lor confesionale, de amalgamare a credintelor, de “corcire” a identitatii lor crestine. Sunt impotriva unor astfel de tendinte stranii si initiative neinteligente. Este adevarat, multi crestini ortodocsi inteleg limitat sau chiar gresit unirea Bisericilor, obiectivul declarat al ecumenismului. Ei cred ca Bisericile “se vor topi” unele in altele, sau una mai mare o va inghiti pe o alta mai firava. Or, nu va fi asa. Va fi o reconciliere la nivel dogmatic a doua sau mai multe confesiuni, care isi vor descoperi reciproc bogatiile ignorate si poate isi vor si corecta reciproc erori sau greseli nebagate in seama pana la intalnirea de confruntare. De aceea, a imparti lumea in “ecumenisti” si “anti-ecumenisti” demonstreaza o viziune superficiala si deloc duhovniceasca a realitatilor bisericesti. Cei care se inregimenteaza haotic in una sau in alta din “tabere”, defaimandu-i pe ceilalti, gresesc enorm. Exista un ecumenism al inimilor, al dorintei de unitate, al rabdarii duhovnicesti, al asteptarii coacerii timpurilor pentru toate. “Exista o vreme pentru toate” – spune Scriptura. Pana atunci, fiecare trebuie sa traim respectandu-i pe ceilalti si lasandu-ne convinsi de partile bune ale celorlalti, si mai putin hipnotizati de partile rele sau mai putin bune, in viziunea noastra.

Din pacate, in judetul Hunedoara, Biserica nu este prea implicata in proiecte sociale, ma refer aici la aziluri de batrani sau orfelinate care sa functioneze pe langa biserici. Aveti in vedere astfel de proiecte? Sigur ca pot exista si alte proiecte de o mai mica anvergura, dar in care sa fie implicata Biserica…

Sigur ca da! Una din prioritatile mele pastorale va fi ingemanarea pastoratiei cu asistenta sociala. Pentru aceasta voi lua ca exemplu practic unele eparhii in care activitatea in domeniul asistentei sociale este deja de “traditie”. Voi urmari o colaborare speciala cu Directia pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Hunedoara, institutie pe care as dori-o partenera privilegiata a viitoarei Filantropii Ortodoxe – Filiala Deva, cu acoperire judeteana. “Filantropia” aceasta va fi parte a Federatiei Nationale “Filantropia” a Patriarhiei Romane. Este vorba despre o structura care as dori sa fie ramificata la nivelul intregului judet. Pentru inceput vizam o cantina sociala in fiecare protopopiat, cateva centre de zi pentru copii si cateva case de batrani in administrare bisericeasca. Am observat ca Eparhia vecina a Alba-Iuliei – e adevarat, dupa 20 de ani de activitate – are vreo 60 de institutii de asistenta sociala. Ne vom inspira si din activitatea generoasa de acolo si din exemplul altor eparhii. Nu vrem sa avem “ambitii” exagerate, irealiste sau utopice, dar speram sa putem face atat cat Dumnezeu asteapta de la noi, cei ce ne aflam la inceput de drum. Vom infiinta o publicatie a Eparhiei Hunedoarei, in care vom incerca sa surprindem si evolutia muncii noastre in domeniul asistentei sociale.

In judetul Hunedoara sunt foarte multe biserici, unele dintre ele vechi de cateva sute de ani. S-a intamplat ca uneori, plini de zel, enoriasii si preotii au pus geamuri termopan, chiar daca monumentul data din secolul al XVI-lea. Cum veti stopa astfel de greseli? Cum veti face ca bisericile sa fie restaurate?

Sunt convins ca preotii si credinciosii nu au facut-o din rautate, ci din dorinta de a stopa degradarea galopanta la care erau supuse respectivele monumente. Aici vom incerca sa colaboram strans cu Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Hunedoara, pentru a primi consiliere de specialitate. Stiu ca preturile restaurarilor de monumente sunt uriase, de aceea prima mea grija va fi protejarea lor si luarea de masuri in vederea opririi continuarii degradarii. E vorba deci de o interventie de urgenta. Apoi – intrucat povara restaurarii pentru stat este enorma – vom incerca sa apelam la sponsori dispusi sa ajute in acest demers. M-as bucura sa alcatuim o “harta duhovniceasca a pelerinului crestin” in spatiul Hunedoarei, care sa cuprinda toate obiectivele religioase demne de vizitat, intr-un traseu inteligent alcatuit, punctand manastirile cu posibilitati de cazare, pentru a realiza un circuit captivant, formativ-spiritual, pentru tinerii si adultii dornici de calatorie cu scopuri religioase.

In plus, in judet sunt si 16 biserici din lemn care trebuie restaurate de urgenta. Mai multi istorici si arhitecti, majoritatea din Bucuresti, incearca sa le salveze. Initiativa se incadreaza intr-un proiect ce vizeaza 60 de asemenea edificii din Hunedoara, Sibiu, Gorj si Valcea. Sapte dintre bisericile de pe raza judetului Hunedoara au beneficiat deja de interventii de urgenta urmand ca, la anul, acestea sa intre intr-un proces de restaurare si valorificare culturala si turistica. Cum va veti implica?

Nimic din ceea ce priveste Biserica nu-mi va fi strain sau irelevant. In discutie cu cei deja implicati in aceste proiecte minunate voi vedea care sunt asteptarile lor vizavi de noul centru eparhial creat: exigente de interventie financiara, de sustinere conceptuala etc. Cert este ca, pentru judetul Hunedoara, dezvoltarea turistica zonala ar duce la o robustete economica de invidiat si la un spor imens de prestigiu in plan cultural.

Se vorbeste despre parintele Arsenie ca despre “Sfantul neincoronat al Ardealului”. Neoficial, mai multe fete bisericesti au declarat ca a existat o opozitie pentru canonizarea sa. Veti face astfel de demersuri?
Nu cred ca putem vorbi de o “opozitie”, cat mai degraba de o reconsiderare a momentului oportun pentru acest demers. Sfintii sunt eroi ai credintei si trebuie cinstiti. Ei sunt modele si repere pentru noi, cei vii. In plus, din cer ei se roaga pentru progresul nostru pamantesc si pentru intoarcerea la Dumnezeu a celor inca indepartati de Biserica. Parintele Arsenie are foarte multi ucenici. Doar un om carismatic si plin de har a putut sa creeze un curent de evlavie asa de puternic la atatia ani de la moartea sa. Desigur ca voi fi intelegator cu cei care militeaza pentru canonizarea sa, fara insa a forta lucrurile, pentru ca Dumnezeu lucreaza cu multa delicatete in istorie; Dumnezeu nu iubeste zdruncinaturile. Parintele Arsenie nu are nevoie de o miscare de forta pentru a fi canonizat. El este perceput de multi dintre noi ca sfant, si lucrul acesta deja ne creste starea launtrica de har. Sfantul este sfant chiar daca nu are si o recunoastere oficiala. Noi suntem cei care pierdem ignorand sfintii care au batatorit pamantul acesta inaintea noastra. Multi se raporteaza deja la Parintele Arsenie ca la un sfant. Cartile lui sunt citite cu multa evlavie. Mormantul lui este cercetat cu orice prilej religios. De aceea, cred eu, si in privinta canonizarii lucrurile merg in directia buna.

Care sunt principalele proiecte ale Dumneavoastra pentru nou-infiintata Episcopie a Devei si Hunedoarei?

O sa enumar aici doar cateva lucruri concrete, partial anticipate, precum: o imbinare a pastoralei cu asistenta sociala spre a conferi un plus de vigoare si de relevanta misiunii Bisericii; o revista (ziar) religioasa – organ de presa al noii eparhii care sa reflecte activitatea noastra si sa incite si pe altii sa se implice in proiectele noastre; institutionalizarea unor forme de misiune cu tinerii, materializate in tabere de tineret; un accent sporit pentru dinamizarea orei de religie; crearea unor parohii noi, acolo unde realitatea locala o impune; revigorarea vietii monahale pe teritoriul eparhiei noastre etc.; poate asupra proiectelor voi reveni si cu alta ocazie.

Cum ii veti impiedica pe politicieni sa nu mai foloseasca Biserica in scopuri electorale?

Sa stiti ca si politicienii sunt fii ai Bisericii, oameni care au nevoie de mantuire. Asa ca avem in responsabilitate aceleasi fiinte create de Dumnezeu. Doar ca unii avem in orizont si viata vesnica, pe cand ceilalti se limiteaza la imanent. Daca va fi nevoie, o sa pot oferi preotilor eparhiei un “cod clerical al raportarii la lumea politica”, pentru ca nu cumva – din nestiinta sau din lipsa de perspicacitate – unii preoti sa se lase implicati in actiuni care pot fi suspectate de fibra electorala. Votul uninominal pune insa problema altfel. Daca un candidat isi declara credinta nu inseamna ca a implicat Biserica. Iar poporului ii revine sarcina sa verifice autenticitatea sau prefacatoria declarantului. Eu ma bucur enorm ca Biserica si Armata continua sa beneficieze de o mare incredere din partea populatiei, in ciuda multor incercari de compromitere care exista. Aceasta inseamna ca, totusi, poporul simte ca aceste doua institutii sunt sursa de stabilitate intr-o lume extrem de alunecoasa si – cum spune Parintele Rafael Noica – foarte “schimbacioasa”, in functie de interesele de moment.

Un cuvant de final pentru acest interviu…

Va multumesc ca m-ati provocat la aceasta reflectie. Spune frumos un intelept ca “fericirea nu vine odata cu recoltatul, ci odata cu semanatul”. Noi, eparhia noastra, suntem acum – din punct de vedere spiritual – chiar inainte de a incepe semanatul. Mantuitorul ne avertizeaza in Sfanta Scriptura ca “secerisul este mult, iar seceratorii sunt putini!”. Rostul meu este sa coalizez seceratorii, sa-i ajut sa-si conjuge cu inteligenta eforturile. Munca in plan religios este o munca pasionanta pentru ca lucrezi cu suflete. Pe aceste suflete le iubeste Dumnezeu, caci El vede doar partile bune si trece cu vederea partile rele, sperand continuu ca “cele rele se vor sterge”. Şi eu sper ca “cele bune sa se adune” si sper ca Dumnezeu sa-mi dea puterea sa-i iubesc pe toti, mai cu seama pe cei care ma vor critica. Critica lor ma va ajuta sa ma corectez si sa evit greselile. Iubirea este unica energie de dincolo de lume care ne poate face mai buni si ne pregateste pentru vesnicie. Iubirea are puterea de a da sens vietii si de a ne colora existenta. Daca oamenii vor intelege aceasta, vor deveni fericiti. Sfantul Siluan spunea frumos ca “harul lui Dumnezeu ne face fericiti”. Iubirea este una din formele de prezenta a harului in lume, revarsat printre noi. Dumnezeu sa va umple de har pe dumneavoastra si pe toti cititorii dumneavoastra!

Adevărul despre Vaccinul Gripei porcine