Duminica Părinţilor şi a Copiilor

Prima Duminică după 1 Iunie a fost hotărâtă în Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca zi de rugăciune pentru părinţii şi copiii credincioşi. Cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor, 6 iunie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresează următorul mesaj pe pagina Patriarhiei Române :

FAMILIA CREŞTINĂ CREŞTE ÎN IUBIREA SFINTEI TREIMI

Dragi părinţi,

În această duminică, a doua după Pogorârea Duhului Sfânt, îi pomenim pe toţi Sfinţii Români. Sărbătorirea înaintaşilor noştri creştin-ortodocşi, care au împlinit chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie, reprezintă un prilej binecuvântat şi pentru celebrarea Duminicii Părinţilor şi Copiilor, rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire între părinţi şi copii, în aceste vremuri de criză spirituală şi economică.

Iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, oglindită în vieţile Sfinţilor Români, priveşte şi iubirea dintre membrii familiei. În anul pe care îl traversăm, dedicat Crezului ortodox, trebuie să sporim şi mai mult în credinţă şi fapte bune, în purtare de grijă şi dragoste arătate copiilor pe care-i creştem, ei fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate.

Binecuvântarea Sfintei Treimi se vede astfel în familie: „părinţii care au alergat la Dumnezeu Tatăl sunt părinţi buni pentru copiii lor; fiii care l-au cunoscut pe Dumnezeu Fiul sunt fii buni pentru cei care i-au născut; cei care îl au în mintea lor pe Mirele [Hristos] sunt soţi buni pentru femeile lor” (Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către greci, 107.3).

Să trăim credinţa noastră în familie astfel încât familia să devină cu adevărat „Biserica de acasă”, în care iubirea Preasfintei Treimi este izvor de iubire şi bucurie pentru toţi membrii familiei.

Dragi copii,

Iubirea faţă de părinţii care v-au născut şi care vă cresc se arată mai ales în ascultare şi respect faţă de ei. Amintiţi-vă că Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a fost copil, crescând în ascultare atât faţă de Dumnezeu Tatăl, cât şi faţă de Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif. În felul acesta „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52).

Întrucât părinţii voştri sunt pentru voi darul lui Dumnezeu Tatăl, trebuie să vă rugaţi stăruitor pentru ei. Astfel, dragostea fiască pe care o arătaţi va fi lumină şi bucurie pentru părinţii voştri.

Dragi părinţi şi copii,

Rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască pace şi sănătate, multă bucurie şi mult ajutor pe calea credinţei adevărate şi a faptelor bune, simţind în viaţa familiei voastre cum lucrează „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh” (2 Cor. 13, 13).

† DANIEL,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Azi, Ziua Internaţională a Familiei… mâine, Ziua Naţională a Familiei

“Ziua Naţională a Familiei va fi sărbătorită în acest an, duminică, 16 mai. Printr-o rezoluţie din 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, în ţara noastră ziua familiei fiind sărbătorită în fiecare an în duminica cea mai apropiată de această zi calendaristică. După învăţătura creştină, familia este un aşezământ dumnezeiesc şi temelia vieţii de obşte” ne informează Site-ul Oficial al Patriarhiei Române.

Şi pentru că Duminică punem la rugăciune familia fiecăruia dintre noi, vă propunem 25 minute de atenţie la Emisiunea Semne a postului TVR 1, realizată de Rafael Udrişte, pentru a înţelege care este situaţia actuală a familiei româneşti. Foarte important de urmărit!

La mulţi ani, familiei!

Seară Duhovnicească: Despre naşterea de prunci

Unii aşteaptă naşterea unui prunc ca dar de la Dumnezeu alţii se feresc ca de o nenorocire. Despre această temă se va aminti în cea de-a doua conferinţă din postul Naşterii Domnului la Orăştie, oraş cotat ca primul pe judeţ la avorturi. Părintele Ioan Mihail Dan slujeşte la Parohia Oarda de Jos (satul natal al lui Ioan Bocşa) şi predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, specializarea Teologie Socială.

Tot cu acest prilej, în sala oglinzilor, o grădiniţă din Orăştie deschide un bazar din obiecte lucrate de copii pentru ajutorarea unei fetiţe bolnave.

Între prelegere şi întrebările participanţilor veţi asculta un recital de colinde în interpretarea grupului vocal “Anastasis” alcătuit din cântăreţul orăştian Cristian Fodor şi 5 teologi de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

Vă aşteptăm cu drag!

Criza familiei contemporane (V)

Gelozia şi infidelitatea

O problemă pe cât de importantă, pe atât de frecventă în viaţa de familie este gelozia care stă strâns legată de infidelitatea dintre soţi. Indiferent de varstă, multă lume este obsedată de a avea relaţii conjugale cu alte persoane chiar dacă îşi distrug familia. Atât gelozia cât şi infidelitatea aduc suferinţă în egală măsură, şi suficientă să tulbure întreaga familie: „Gândeşte-te numai la cât de mult suferă femeia când aude la cineva sau bănuieşte că tu desfrânezi cu o femeie străină. Numai de gândul acesta, să fugi nu numai de acest păcat, dar fereştete să dai cel mai mic motiv de bănuială. Iar dacă femeia ta te va acuza pe nedrept, linişteşte-o şi spune-i că nu este adevărat. Căci ea face acestea nu din ură sau din mândrie, ci numai din dragoste” (Pr. Prof. Galeb Kaleda)

Gelozia poate fi prezentă atât la femeie cât şi la bărbat, însă nu îşi are o explicaţie temeinică în expresia gelozie din dragoste. De la gelozie s-a ajuns în situaţii destul de grave: certuri aprinse, bătăi frecvente şi chiar crime. Oare poţi ucide din dragoste, poţi omorî persoana pe care tu o iubeşti motivându-te că din dragoste eşti gelos? Cu siguranţă o fire geloasă crează probleme atâta timp cât îşi păstrează aceste principii bolnave. Este nevoie de încredere reciprocă şi nu de o obsesie permanentă că cel de lângă noi oricând poate să ne înşele cu cineva.

În unele cazuri infidelitatea a plecat de la gelozia unuia dintre soţi. Cel mai adesea gelozia şi infidelitatea au plecat de la impresia fizică care conta cel mai mult în alegerea persoanei spre căsătorie. Cu timpul aspectul fizic cedează în faţa altuia iar „dacă vă îndrăgostiţi de ochii lui albaştri visători sau de părul ei mătăsos, vă îndreptaţi cu paşi siguri  spre o decepţie amară. Dacă nu vă căsătoriţi cu sufletul partenerei atunci nimic nu va mai fi la fel de atrăgătoare”( Pr. Prof. Galeb Kaleda)

Din nefericire infideitatea este mult mai frecventă decât de putem imagina. Biserica condamnă legăturile extraconjugale şi cu toate acestea adulterul e tot mai prezent. Odată ce s-a ajuns în situţia de a înşela „una din cele mai mari greşeli pe care le fac cuplurile după un episod de infidelitate este aceea că îl ignoră, încercând astfel să ascundă «sub covor» toate emoţiile implicite. Şi mai grav este faptul că evită să analizeze acele chestiuni care le grevează în primul rând mariajul. O legătură extraconjugală nu trebuie tratată cu uşurinţă. O simplă discuţie sau o ceartă nu vor schimba în relaţia dumneavoastră acele aspecte care trebuie schimbate. Este nevoie să depuneţi eforturi considerabile şi să dedicaţi timp şi energie pentru a vă reface căsnicia”( Hilary Rich)

Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă aspru adulterul indiferent de persoana cu care îl săvârşeşti şi arată faptul că prin asta te dispreţuieşti pe tine în primul rând şi pe cea/cel care savărşeşte acest păcat împreună cu tine: „Fie că ai avut legături trupeşti cu împărăteasa, fie cu sluga ta din casă, păcatul este acelaşi. De ce? Pentru că prin asemenea faptă nu ai neîndreptăţit atâta pe acea femeie pe cât te-ai neîndreptăţit pe tine însuţi. Tu eşti cel care singur te-ai murdărit, tu în acelaşi timp ai defăimat şi pe Dumnezeu. pentru că, având relaţii cu femei străine, fie ele măritate, fie nemăritate, pentru tine este preadesfrânare, căci ai trecut pe lângă femeia ta. Căci nu dispreţuieşti atâta pe acea femeie, pe cât dispreţuieşti pe Dumnezeu Care vede totul”.

Sfântul Nicolae Velimirovici relata în scrisoarea unui domn ce se plângea de soţia lui care a căzut în această extremă şi care se motiva prin expresia „Fac şi eu ce face toată lumea!”: „Care toată lumea, distinsă doamnă? Intră, oare, toată lumea în gloata dezmăţată în care tu te-ai amestecat şi la care îţi stă gândul ziua şi noaptea? Ţi-ai mărginit şi îngustat gândurile, şi astfel nu îţi laşi ochii să privească în afara societăţii tale şi să vadă restul lumii lui Dumnezeu… Te-ai luat după exempul câtorva persoane deşănţate, iresponsabile, nici mame şi nici fecioare, şi doar la ele te gândeşti, şi în ele vezi întreaga lume… Trezeşte-te, dezmeticeşte-te, vino-ţi în fire! Adu-ţi aminte că atunci când tu râzi în fumul orgiei de noapte, copiii tăi, treji şi plânşi, caută în pat mâna ta şi cuvântul mamei. Leapădă primejdioasele cuvinte: «Fac şi eu ce face toată lumea!», ca binecuvântare Celui ce te-a binecuvântat cu trei copii să se prelungească asupra ta până la sfârşitul veacului!”.

Relaţiile nu rezistă în mod obligatoriu. Au nevoie să fie alintate de gesturi zilnice de afecţiune care să întărească relaţia după cum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-ţi striga niciodată (soţia) doar pe nume, ci însoţeşte-l pe acesta cu cuvinte de alint, de cinstire, cu multă dragoste… Prefer-o pe ea înaintea celorlalţi în orice împrejurare, atât pentru frumuseţea, cât şi pentru discernământul ei, şi laud-o”.

Mihai Gălăţeanu, 23 ani, Sibişel

Criza familiei contemporane (IV)

Problema financiară şi neajunsurile familiei

„Cel ce priveşte averile ca pe nişte daruri de la Dumnezeu…şi ştie că le posedă de dragul altora este binecuvântat de Dumnezeu şi sărac cu duhul.” (Sfântul Clement al Alexandriei)

Cu toţii ştim cât de delicat este acest subiect. Deşi dacă ni se cere părerea, afirmăm foarte deschis că „noi nu suntem după bani”. Adevărul este însă undeva mult mai departe. Atât de departe, încât ne recunoaştem starea numai în momente de strâmtoare financiară. Ajungem la concluzia că banii sunt o problemă atâta timp cât creează probleme. Astfel situaţia financiară devine un subiect important în generarea de tensiuni în familie, iar pe măsură ce nevoile materiale nu sunt împlinite, acestea cresc.

În plină criză financiară acest subiect trage un semnal de alarmă şi e nevoie de înţelepciune şi răbdare pentru a trece peste această perioadă fără ca să ne afecteze unitatea familiei. Gestionarea banilor trebuie să fie echilibrată, iar aici se ridică serios problema deoarece se constată o lipsă de echilibru în acest sens.

Cu toţii cunoaştem cazuri în care familia respectivă este îngropată în datorii. Nu mai poate să-şi acopere ratele la bancă, trebuiesc plătite diferite abonamente, iar în casă se simte serios lipsa banilor. Sau poate chiar noi suntem în această situaţie, însă încercăm să mascăm acest lucru. Să ai probleme financiare într-o lume democrată, într-o lume în care „cui îi merge mintea se descurcă”, e o ruşine. Mai ales că prin aceasta dai dovadă de slăbiciune, de sărăcie… Într-un studiu efectuat recent, 26 % dintre femei şi 24 % dintre bărbaţi au recunoscut că banii erau în fruntea listei cuprinzând lucrurile în privinţa cărora existau cele mai mari şanse să-şi mintă şi să-şi înşele soţul sau soţia. Psihologul Dr. Phil McGraw ne spune că în unele mariaje, să minţi în privinţa banilor a devenit un lucru normal. Este o modalitate de a recupera ceva din autoritatea care pare să-ţi lipsească în relaţie, sau de a evita conflictele.

Tensiunile în privinţa banilor apar în aproape fiecare căsnicie cu privire la corecta lor gestionare. Punctul de vedere diferit dintre soţ şi soţie devine o problemă dacă nu se discută deschis pe marginea acestui subiect. Părintele John Mack ne spune că „foarte adesea, neînţelegerile în privinţa banilor apar din înţelegerea diferită a scopului lor. În mod normal, oamenii tind să privească banii în două moduri. Unii văd în ei siguranţă. Banii trebuie cheltuiţi cu grijă, pe lucruri necesare, iar restul trebuie economisiţi pentru «zile negre». Alţii consideră că rolul banilor este acela de a aduce plăcere şi relaxare. O parte din ei sunt economisiţi pentru cazuri de urgenţă, dar restul îi cheltuim astfel încât să ne simţim bine.”

Dreapta chivernisire a banilor aduce liniştea familiei, pe când problemele de familie apar de la o proastă gestionare a banilor. Cineva din familie chiverniseşte mai bine banii şi rostul lor în casă, poate fi soţul, poate fi soţia, asta contează prea puţin. Important este ca să nu fie împiedicat să facă acest lucru. De obicei femeia este cea care ştie cel mai bine ce este nevoie în casă, iar ca bărbat este neapărată nevoie să purtăm responsabilitatea şi recunoştinţa faţă de efortul ei în bunul mers al casei. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază acest lucru: „ Am arătat că nu mici faceri de bine ne fac ele nouă. Dar dacă vrem să le rasplătim, în cele duhovniceşti să fim noi mai presus de ele. Fiindcă nu este cu putinţă să le dăm ceva pe măsură în cele trupeşti. Şi ce? Ziceţi că voi aduceţi mulţi bani? Însă ea îi păzeşte. Dă-i ca răsplătire purtarea de grijă, şi aşa te achiţi. De ce? Pentru că mulţi au dobândit multe, însă, fiindcă nu au avut femeie să păzească, au pierdut toate”.

Este nevoie de o rânduială în familie. Aceasta constă în timp acordat familiei, în atenţia acordată membrilor ei şi în acelaşi timp trebuie să ne acupăm în mod special de pacea şi liniştea duhovnicească a familiei. Alergătura în toate părţile pentru a agonisi cele de trebuinţă care nu mai au o limită nu face altceva decât să ne risipească atât ca persoană cât şi ca familie.

(Va urma)

Mihai Gălăţeanu (23 ani, Sibişel, jud. Hunedoara)

Criza familiei contemporane (III)

Alcoolismul – boală de familie

În majoritatea cazurilor de probleme în familie există cel puţin o persoană care a căzut în patima băuturii. Cazurile se repetă şi devin tot mai accentuate, în măsura în care omul se depărtează de Dumnezeu, în măsura în care dacă merge la biserică, merge din obişnuinţă, din rutină. Situaţiile devin din ce în ce mai neplăcute pentru cei care sunt în situaţia de a suporta pe cineva care bea peste masură şi care devine din ce în ce mai greu de controlat. Aceste cazuri sunt tot mai dese încât dacă nu avem noi în familie pe cineva care are probleme cu băutura, cu siguranţă cineva apropiat sau foarte cunoscut nouă e în această situaţie.

Cine este în această situaţie îşi pune problema, ce poate face pentru alcolicul din familie, ce poate face pentru ceilalţi membrii ai familiei, ce poate face pentru el. Dacă nu se găseşte o soluţie echilibrată, în multe cazuri s-a ajuns la nebunie sau să cadă în patima beţiei, ca semn de deznădejde.

Această situaţie creează o obsesie în familie în care de multe ori, familia ajunge să fie la fel de obsedată de băutul alcoolicului ca şi alcoolicul însuşi, numai că familia încearcă să găsească un mod de a-l face pe alcoolic să renunţe la consum, în timp ce alcoolicul încearcă să găsească modalităţi de a continua băutul. Ca urmare a acestei obsesii, ei uită de orice altceva. Copiii sunt neglijaţi, prietenii părăsiţi, nu mai există nici un interes pentru lumea exterioară, responsabilităţile sunt uitate.

Specialiştii care au studiat această problemă, ca să înţelegem mai bine situaţia, ne propun să ne imaginăm un măr mâncat pe dinăuntru de un vierme. Găurile făcute de vierme sunt aparent haotice, ele parcurg un drum întortochiat prin miezul mărului. Putem da acestui vierme numele de alcoolism. Printr-o analogie putem spune că mărul este familia, că într-un timp mai îndepărtat relaţiile între membrii familiei au fost bune, armonioase, că exista o comunicare constructivă între ei şi că dragostea şi întelegerea reciprocă îi unea şi la bine şi la greu. De data asta însă mărul are un oaspete nepoftit, acum avem de a face cu un intrus, care a schimbat aproape total aspectul, natura şi calitatea relaţiilor între membrii familiei, mai ales între soţ şi soţie. Intrusul-vierme roade, devorează tăcut şi meticulos, miezul mărului, legatura acestuia cu trecutul şi prezentul, ori punctul terminus al acestei aventuri este moartea biologică a mărului, uscarea treptată şi căderea cu un strigat mut către pământ.

Trebuie să existe în noi o luptă, o sete de a ajunge la familia pe care ne-o dorim. Dacă acceptăm de la început aceste devieri comportamentale atunci înseamnă că am abandonat lupta de a avea o familie serioasă. Cum nu există compromis la nivel de credinţă, nu putem să ne compromitem nici principiile sănătoase cu privire la o viaţă normală.

Dacă în speranţa că va fi bine acceptăm o luptă cu patima, putem ajunge şi noi în aceeaşi situaţie, în cazul în care nu suntem pregătiţi. Vedem cu toţii soţii de alcoolici care au ajuns şi ele să bea sau să o ia razna. Ideea este că dacă din dorinţa de a face faţă situaţiei se ajunge la eşec, atunci trebuie văzut ce e de făcut. Problema se pune în măsură ce aceste cazuri sunt majoritare, în astfel de situaţii, se ajunge de la o persoană alcoolică să se distrugă şi celelalte de lângă. Din moment ce un alcoolic nu poate fi oprit dacă nu prezintă o pocăinţă cât de cât, consider că trebuie ca ceilalţi membrii ai familiei să-şi continue viaţa aşa cum trebuie trăită, chiar şi separat. Asta nu înseamnă o abandonare a alcoolicului, ci pur şi simplu un drept la viaţa care am primit-o de la Dumnezeu.

(Va urma)

Mihai Gălăţeanu (23 ani, Sibişel, jud. Hunedoara)

Criza familiei contemporane (II)

TRĂSĂTURI MOŞTENITE ÎN FAMILIE

După o analiză mai atentă a comportamentului nostru observăm că avem unele trăsături identice cu cele ale părinţilor. Aceste gânduri, convingeri şi acţuni ce au fost modelate de către părinţi, pot fi spre zidirea noastră sau pot fi spre distrugerea valorilor noastre. Multe dintre comportamentele noastre îşi au originea în copilăria noastră, iar părinţii au o mare influenţă asupra a ceea ce suntem şi ceea ce am devenit.

În cazul în care cineva a crescut în duh de ceartă, acelaşi lucru îl va face la rândul lui, dacă părinţii lui sunt reci şi retraşi, riscă să procedeze la fel ca ei. Sau aceeaşi situaţie poate avea rezultat diferit. Adică crescând în duh de ceartă, el să fie cel mai calm şi blând cu familia lui sau sătul de răceala şi indiferenţa părinţilor lui, el să fie foarte deschis şi atent cu copiii lui. Cu alte cuvinte modul în care îşi întemeiază o familie şi îşi creşte copiii este influenţat de familie şi modul în care a crescut.

Având bogate cunoştinţe medicale, părintele Arsenie Boca aduce o explicaţie logică a situaţiilor problematice cu care ne confruntăm în familiile noastre: „Zgârcenia, lăcomia, invidia, beţia, necredinţa, minciuna, curvia şi celelalte configurează organismul potrivit cu fiecare din aceste patimi şi se rezumă apoi în factorii ereditari şi aşa se seamănă în urmaşi patimile contra firii, ca tot atâtea boabele de neghină în ţarina lui Dumnezeu. Iar ei, la rândul lor, ce vrei să rodească? Sau aceleaşi, sau urmările acestora, sau pe amândouă, urmând, fie modul dominant al eredităţii, după care caracterele normale sau patologice trec de la generatori la urmaşi aproape obligatoriu, fie urmând modul atavic, când caracterele se ascund o generaţie dau două şi apar, dintr-o dată, pe neaşteptate, într-al 3-lea sau al 4-lea neam de oameni. Nu cumva aşa vin repetiţiile istoriei?”

Părintele Paisie Aghioritul ne aduce o explicaţie din acest punct de vedere ca să înţelegem dreptul nostru în a avea o viaţă liniştită: „Greşelile părinţilor le plătesc copiii. Unii părinţi îşi distrug copiii, însă Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebită dragoste faţă de copiii nedreptăţiţi din lumea aceasta, fie de către părinţi fie de către alţi oameni. Atunci când din pricina părinţilor copilul o ia pe un drum strâmb, Dumnezeu nu-l va lăsa, pentru că i se justifică adevărul dumnezeiesc. El va rândui astfel lucrurile, încât să îl ajute”. De asemenea aflăm de la părintele că dragostea sau lipsa ei în familie poate să mângâie sau să tulbure familia atunci când ea lipseşte: „În casă este absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste şi pace. De fiecare dată când copilul va primi în familie puţină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puţin, se va întoarce, deoarece va vedea că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai făţărnicie. Dar atunci când îşi va aduce aminte scenele urâte din familie, certuri şi neînţelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă?”.

Ca să vedem lucrurile în perspectivă ziditoare trebuie să medităm la ceea ce trebuie să schimbăm în viaţa noastră pentru a avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu. (Va urma)

Mihai Gălăţeanu (23 ani, Sibişel, jud. Hunedoara)

Criza familiei contemporane (I)

PRELIMINARII

Pe cât de importantă este persoana umană ca existenţă, ca viaţă, pe atât de fundamentală este şi problema familiei. În ultimul timp familiile tinere se confruntă pe plan social cu foarte multe probleme. Acest lucru se vede limpede în toate statisticile care arată că tinerii amână să se căsătorească sau cei care au făcut pasul căsătoriei, ajung în pragul divorţului. Justificarea acestei situaţii stă în faptul că tinerii nu au posibilitatea unei perspective de viitor în care să poată obţine o locuinţă şi un serviciu care să le asigure traiul de zi cu zi. Factorul economic devine un motiv de amânare a căsătoriei, iar acest lucru distruge viaţa de familie înainte de a o începe.

Dacă familia „nu merge bine” atunci primul lucru la care ne gândim este să identificăm factorii externi care ar cauza aceste împrejurări, deşi sunt probleme care pornesc de la diferite prejudecăţi cu care se începe o familie: „Atunci când vine vorba de viaţa de familie, nu se pune problema dacă veţi întâmpina sau nu o situaţie de criză. Întrebarea este când anume. Lista de provocări posibile este nesfârşită, deoarece viaţa nu e o călătorie plină numai de succese. O trăsătură definitorie a familiei fenomenale este aceea că membrii ei nu intră în panică şi nu dau vina unul pe altul atunci când au probleme”(Dr. Phil McGraw).

Cu toate că stabilitatea, siguranţa, liniştea şi fericirea unei familii nu ar trebui să fie periclitate de niciun factor economic sau de altă natură, suferinţa apare ca depărtare de Dumnezeu, din lipsa rugăciunii, atunci când credem că noi rezolvăm tot, că putem şi că suntem capabili, fără să lăsăm lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, în familiile noastre. Nu putem identifica ce nu merge în viaţa noastră de familie, dar suntem conştienţi că situaţia e gravă. O stare de nelinişte, un sentiment de singurătate şi de neputinţă e singurul lucru pe care îl putem percepe ca realitate a vieţii noastre.
Concluzia e clară, suntem rupţi de Dumnezeu, dar nu putem ajunge la această concluzie întrucât suntem orbiţi de starea în care am ajuns. În această situaţie ajungem majoritatea dintre noi, adică cei care urmează să întemeieze o familie sau cei care deja au întemeiat o familie.
(Va urma)

Mihai Gălăţeanu (23 ani, Sibişel, jud. Hunedoara)