Stinsu-s-a un glas de binefacere

PR Teofil

Cu durere în suflet mulţime de credincioşi (aprox. 4000) s-a rugat sâmbătă, 31 octombrie 2009, la slujba înmormântării Părintelui Teofil Părăian la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus pentru odihna celui ce vreme de mulţi ani le-a odihnit sufletele prin graiul său. Şi nu cred să fi fost cineva acolo care să nu fi auzit în acele momente de prohodire glasul dulce şi plin de voioşie al Părintelui Teofil. Mult a conferenţiat în ţară la invitaţia tuturor cu gândul să înmulţească binele, după cum mărturisea. Numit de tinerii studenţi din ASCOR “Duhovnicul tinerilor”, părintele cu suflet tânăr a călăuzit cu timp şi fără timp nenumărate generaţii.

Nu departe de Orăştie, an de an, în preajma sărbătoririi Sfântului Mc. Pantelimon, la Mănăstirea Oaşa din jud. Alba, părintele Teofil a fost sufletul într-o tabară de catehizare cu studenţi din ţară cărora le rostea 3 cuvinte pe zi timp de o săptămână.

Cu drag, multe persoane din Orăştie îşi amintesc serile duhovniceşti la care a fost invitat Părintele Teofil în Alba Iulia şi Deva.

Pentru noi a lăsat o moştenire imensă în cărţile publicate şi înregistrările audio-video, iar pentru Ceruri e e adaos de voioşie!

Dumnezeu să te odihnească, Părinte Teofil, precum ne-ai odihnit şi tu pe noi  cât ai vieţuit pe pământ!

prof. Alexandru Oltean

Slujba prohodirii Părintelui Teofil se poate descărca de la acest link: http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-7ec164860310959983c9.zip

Un material video despre conducerea pe ultimul drum pământesc a părintelui Teofil: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/parintele-teofil-paraianu-condus-pe-ultimul-drum.html

Părintele Teofil şi-a păstrat nota de umor salvator(niciodată ironic), des întîlnită şi la Părintele N. Steinhardt, în contrast cu starea sa trupească gravă, pînă la final . Înainte de a i se face anestezia a mai spus celor de faţă:,,Ştiţi bancul ăla cu omul care-o murit şi o ajuns la porţile raiului? O bătut la porţi şi pînă să iasă Sf. Petru nu mai era nimeni. Sf. Petru o întrebat dacă o fost cineva şi îngerii i-o zîs că, o fost un om, da l-o luat iară înapoi la reanimare. Apoi, cu mine, să nu faceţi tot aşa!..”
sursa: http://corinanegreanu.blogspot.com/2009/10/ultima-oara-la-cluj-napoca.html
Dragi ne-au fost versurile rostite de Părintele.
Ne amintim de umorul Părintelui care binedispunea săli întregi până la ropote de aplauze.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: