Misiune duhovnicească la Stăuini

Ne-am gândit că ar fi frumos şi de un real folos ca tinerii teologi din cadrul LTCOR Orăştie să se angajeze într-un proiect misionar pe raza Protoieriei Orăştie. De fapt, ne propunem să susţinem cântarea bisericească în această zonă pe de-o parte, dar şi oferireaSf. Maslu unei slujiri frumoase din melosul cântărilor armonioase.

Slujba liturgică este o împreună-lucrare, în cânt şi rugăciune, a preotului şi a credincioşilor (care cântă). S-a ajuns ca la Sfânta Liturghie să cânte doar preotul şi cântăreţul (pe alocuri, îmbătrânit de ani şi efort muzical). Muzica bisericească este foarte frumoasă dacă este intonată corespunzător. Mesajul cântărilor bisericeşti este profund şi ziditor celor ce îl decriptează prin auz. Participarea credincioşilor la biserică se cuvine a fi trup şi suflet, adică prin cântare şi rugăciune. Doar aşa creştinul se simte deplin implicat în slujirea adusă lui Dumnezeu. Acesta e unul din motive pentru care în Biserica Ortodoxă nu se folosesc instrumente muzicale. Omul este cel mai frumos şi complex “instrument muzical” creat de Dumnezeu.

Teologii se vor implica prin susţinerea cântării bisericeşti şi uneori şi prin rostirea unui cuvânt omiletic. Pentru ei reprezintă o practică în teritoriu a ceea ce acumulează în institutele teologice iar pentru enoriaşi este o ambiţionare spre a fortifica muzica bisericească din parohia proprie. Cântarea bisericească se cuvine a fi promovată precum în oraş aşa şi în satele mai greu accesibile. Oamenii pot fi stimulaţi să se implice mai mult în cântarea bisericească.

În consecinţă, astăzi, 25 aprilie 2010, în Duminica Slăbănogului, am demarat prima misiune duhovnicească într-un sătuc cu 18 locuitori (!), Stăuieni. Filie a parohiei Mada din Comuna Balşa, Stăuieni astăzi şi-a serbat hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” prin oficierea Acatistului Sfântului ocrotitor, a Dumnezeieştii Liturghii şi a Tainei Sfântului Maslu. Alături de părintele paroh Adinel Popovici la această prăznuire a plăpândei comunităţi au participat preoţii din Balşa, Voia şi Pişchinţi. Hramul s-a încheiat cu o procesiune în jurul bisericii şi o agapă frăţească. La sfârşit, membrii LTCOR au împărţit tinerilor prezenţi reviste şi iconiţe cu caracter catehetic.

Grupuri de teologi vor merge tot la două săptămâni în parohiile din Protoierie. Nădăjduim ca acest început al unei astfel de propovăduiri muzicale în bisericile noastre să fie binecuvântat de Dumnezeu cu roade frumoase şi izvorâtoare de bucurie pentru toţi.

prof. Alexandru Oltean

P.S.: la biserica unde am fost astăzi fără o asftel de maşină ne-ar fi fost cu greu de ajuns. Şi cu aceasta am avut peripeţii. Dani, mulţumim! 😉

Advertisements

One Response to Misiune duhovnicească la Stăuini

  1. Radu says:

    faina treaba….sa speram ca o sa continuam;)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: