Omul, cât trăieşte, învaţă! – meditaţie la începutul anului şcolar

Toamna tot mai mult bate la porţile noastre, iar pentru elevi sosirea acestui anotimp coincide cu debutul lor în noul an şcolar. Entuziasmul revederii colegilor şi nerăbdarea gustării din cele noi descoperite de dascăli, creionează portretul unui elev fericit. Nădăjduim ca această râvnă a începutului să o păstreze pe parcurs şi să fie locomotiva ce îl va purta pe elev până la finele anului şcolar prin toate disciplinele, cunoştinţele şi deprinderile bune şi de folos pentru mai târziu.

Omul, cât trăieşte, învaţă! Să dezvoltăm acest proverb deoarece omul de azi l-a schimbat cautând să nu mai înveţe ci doar să înveţe pe alţii. Cu toţii şi mereu suntem pe băncile unei şcoli, în faţa unei catedre de la care învăţăm câte ceva. Şcolile prin care trece omul sunt acestea:

Şcoala Familiei: Încă de la vârsta alăptării, bebeluşul îşi însuşeşte cu ajutorul părinţilor, cei dintâi dascăli, deprinderile noului mod de viaţă, primele lecţii de convieţuire. Sintagma „cei 7 ani de-acasă” face referire la educaţia primită în familie, temelie de un real folos pentru ceea ce se va clădi prin instituţiile de învăţământ. Din clipa păşirii copiilor în clasele şcolare, părinţii se cuvine să nu-şi uite rolul de primi dascăli. Timpul liber de după orele şcolare dar şi vacanţa sunt perioadele Şcolii de acasă. Abandonarea totală a educaţiei copilului în grija unei instituţii poate genera carenţe considerabile în formarea acestuia. De aici deducem că şcoala familiei nu se finalizează cu împlinirea celor 7 ani.

Şcoala propriu-zisă: Este instituţia formativ-educativă a copiilor noştri. Dascăli şi profesori specializaţi pregătesc elevii pentru integrarea cu brio în societate. Datoria părinţilor este să vegheze traiectoria copiilor lor, păstrând legătura cu învăţătorul sau dirigintele responsabil. În această perioadă, toată energia elevului trebuie canalizată spre a-şi descoperi talantul propriu ca pe urmă să-l valorifice specializându-se în domeniul care i se potriveşte cel mai bine. În acest demers, copilul este ajutat de părinţi şi profesori. Lecţiile pe care elevul le fentează sunt greu de recuperat în viaţă. Greşeala de căpătâi pe care o fac elevii acum este înhăitarea într-un anturaj dăunător. Treptat, un astfel de elev este transformat într-un rebel al societăţii, cele două şcoli amintite rămânând surclasate de şcoala găştii lui. Adolescenţa e vârsta curajului şi a avântului iresponsabil. Crizele adolescenţei, inevitabile, trebuie traversate, fără urmări nedorite asupra caracterului, cu ajutorul familiei, profesorilor şi duhovnicului.

Şcoala Bisericii: Este şcoala unde predă neîncetat Cel mai profesionist Învăţător, Domnul Iisus Hristos. Sub streaşina acestei Şcoli învăţăm de mici, din braţele părinţilor. Manualul de bază este Biblia. Între coperţile acestei Cărţi fiecare va descoperi ceea ce are necesar pentru suflet într-un moment al vieţii: de la abecedar până la cursurile pentru profesionişti. Cei mai instruiţi asistenţi ai Învăţătorului sunt Sfinţii care şi-au însuşit învăţătura Bibliei transformându-o în mod de viaţă. Omul aici îşi alege un diriginte, numit duhovnic, care-i descoperă înţelesurile ce necesită explicate, dar şi care compătimeşte cu el în suferinţele vieţii, conducându-l pe calea cea bună. Hristos îl învaţă pe om aici ceea ce trebuie să aplice în orice şcoală pe care o va urma: simţământul jertfei. Cel care S-a jertfit pe Cruce pentru noi toţi ne învaţă că nimic bun şi trainic nu se clădeşte fără jertfă. Astăzi, elevii ar dori să aibă mediile cele mai mari dar fără sârguinţa studierii, cei maturi ar dori să câştige financiar cât mai mult, dar să muncească mai puţin, creştinii să păşească în Rai fără a se nevoi duhovniceşte. Lecţia jertfei este cheia tuturor reuşitelor pe plan şcolar, familial, social şi spiritual. Hristos spre deosebire de ceilalţi învăţători, pe lângă cunoştinţele oferite, ne dăruieşte darul înţelepciunii şi puterea de a învăţa. Pentru aceasta El este unic între atâţia educatori.

Şcoala vieţii: De şcoala aceasta nu scapă nimeni. Este şcoala experienţei dobândite din mers. Dacă te-ai pregătit pentru această şcoală prin celelalte şcoli, acum îţi va fi mai uşor. Dacă nu, vei suporta consecinţele unor cursuri noi şi greu de asimilat. Durata şcolii e până la ultima suflare de viaţă a cursantului. Unii au învăţat mai multe pe patul de suferinţă decât în sănătate.

Fiecare, după vârstă, se încadrează în aceste şcoli. Important este să avem o prezenţă la cursuri semnalizată cu conştiinciozitate şi jertfelnicie. Şi doar aşa, putem subscrie şi noi la ce ne-a predat poporul strămoşesc: omul, cât trăieşte, învaţă!

 Diacon Alexandru Oltean

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: