Mărturisirea Adevărului prin salutul creştinesc

02/06/2011

Creştinii de pretutindeni au în obicei mărturisirea adevărului despre Învierea Fiului lui Dumnzeu printr-un salut binecunoscut: “Hristos a înviat!”, “Adevărat, a înviat!”. De la Paşti până la Înălţarea Domnului se practică acest salut-mărturisitor. L-am moştenit din vechime şi poate că nu ne-am gândit cum a pătruns şi de ce e în uz până astăzi. Cu prilejul prăznuirii Înălţării Domnului vreau să răspund acestei curiozităţi stârnite punând în paralel cele două acte săvârşite de Iisus în procesul de răscumpărare şi înălţare a firii umane.

Unii creştini, dintr-un pietism nejustificat, ca o continuare a salutului pascal amintit, salută de la Înălţare până la Rusalii astfel: “Hristos S-a înălţat!”, “Adevărat că S-a înălţat!”. Nu este greşit conţinutul salutului, însă este nepotrivit ca practică. De ce? Argumentul l-am găsit la Pr. Prof. Dr. George Remete, titularul disciplinei Dogmatică Ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, distins profesor care în repetate rânduri ne-a atras atenţia asupra acestui salut susţinând astfel: “Învierea Domnului e singurul act mântuitor realizat de Iisus Hristos în lipsa oamenilor, fără martori. Învierea Domnului nu a avut martori. În mormântul sfânt nu s-a mai aflat nimeni. Soldaţii păzeau mormântul afară. Mironosiţele şi apostolii doar au constat la urmă faptul că Hristos a înviat. Salutul este justificat dogmatic doar la Înviere.” Din acea vreme ucenicii Mântuitorului doreau să mărturisească tuturor adevărul Învierii, împlinirea promisiunii Învăţătorului, chiar şi prin cel mai simplu mod, salut pascal.

La Naşterea Domnului au fost martori de faţă, Iosif dintru început, păstorii şi magii mai apoi. La fel şi la Înălţare, Hristos a urcat pe Muntele Măslinilor împreună cu ucenicii. Sfânta Tradiţie menţionează că printre Apostoli a fost şi Maica Domnului, motiv pentru care este pictată în icoana praznicului, în centru înconjurată de Apostoli. Probabil smerenia şi tăcerea ei au făcut să nu apară menţionată de Evanghelişti în descrierile Înălţării.

De reţinut este că momentul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos la cer nu are nevoie de o susţinere aparte, printr-un salut, aşa cum s-a simţit nevoia la Înviere. Adevărul Înălţării a fost mărturisit de Apostoli şi consemnat de Evanghelişti, parte din ei prezenţi trupeşte. În Bisericile Ortodoxe surori, cum sunt Biserica Greciei şi a Rusiei, acest salut la Înălţare nu apare. Apare în anumite zone din România, cu precădere pe la sate, dar nefundamentat dogmatic sau patristic. Salutul de Înălţare nici nu e împărtăşit de marea majoritate a credincioşilor, chiar şi dintr-o parohie. Acest al doilea argument, descoperă că salutul nu este potrivit pe sufletul omului. Sufletul creştinului mărturiseşte Înălţarea Mântuitorului prin însăşi sărbătorirea ce i-o dedică, participând la slujbele rânduite în biserici.

Pentru că Învierea Domnului a fost doar constatată şi fără martori, s-a incetăţenit mărturisirea minunii dumnezeieşti până şi printr-o scurtă formulă de salut, fără lungirea unor teorii dogmatice, arheologice sau patristice. Nu e greşit să ne salutăm de Ispas (denumirea în popor a Înălţării Domnului) cu formula de salut care adevereşte Înălţarea, însă nu este imperios necesar. Dacă ne salutăm astfel la Înălţare, de ce nu ne-am putea saluta la fel şi de praznicul Rusaliilor, praznicul Bobotezei, Praznicul Naşterii Domnului? Care ar fi diferenţa? Toate sunt de o importantă valoare pentru mântuirea noastră. Diferenţa se observă doar când aceste acte mântuitoare se pun în comparaţie cu Praznicul Învierii Domnului. Important este să ştim de ce mărturisim prin salut un anumit adevăr. Şi abia atunci curiozitatea noastră va fi satisfăcută, astfel cunoscând de ce de atâtea secole, de la Înviere până la Înălţare, mărturisim un adevăr dumnezeiesc printr-un salut omenesc.

diac. Alexandru Oltean

Advertisements

Bun găsit într-o lume nouă! Bun găsit, popor înnoit al lui Dumnezeu!

22/05/2011

Pe de o parte zic aşa, deoarece după rătăcirea unui predicator american, ieri a fost sfârşitul lumii, ceea ce înseamnă că suntem cu toţii supravieţuitori ai Apocalipsei. Isteria mondială generată de un singur om din California, află balsam de vindecare în chiar a doua zi la care Dumnezeu ne-a învrednicit să luăm parte, Duminica Femeii Samarinence.

Pe de altă parte, expresia folosită o consider deziderat al fiecăruia dintre noi. Creştinii adevăraţi îşi doresc înnoirea, dar nu oricum, ci cu ajutorul lui Dumnezeu. Să fim într-adevăr popor nou al lui Dumnezeu ca să nu mai rămânem în rătăcirile unor tâlcuitori din afara Bisericii şi fără experienţa harului dumnezeiesc.

Întâmplător am aflat de la stiri săptămâna aceasta că şi în cele mai mari oraşe din ţara noastră au fost puse mari bannere care anunţă Ziua Apocalipsei cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi de aceea mi-am permis să mă leg de această rătăcire, pentru că nu trebuie să fim de acord cu cei care, rătăciţi fiind, rătăcesc pe alţii. Ei spun că Biblia argumentează ceea ce ei au dedus dar din contră, infirmă: Dacă Fiul lui Dumnezeu a mărturisit că nu ştie nici ziua nici ceasul, ci doar Tatăl, se ridică un bătrân în anul 2011 mai presus de Hristos, şi aceasta după ce a mai prezis încă o dată sfârşitul lumii în 1994 şi s-a înşelat. Cât de departe e lumea de Hristos dacă ajunge să îşi restarteze cugetul educat de Apostoli şi Părinţii Bisericii! Cred că ţara noastră nu s-a lăsat influenţată de acest rătăcit. Românii sunt un popor educat în frică de Dumnezeu şi nu pleacă uşor urechea la orice idee americană cu privire la Hristos… deşi sunt fraţi de-ai noştri care au fost racolaţi în anumite adunări de către cei întorşi din America acum 100 de ani cu ideologii religioase şocante.

Pentru cel care se adapă din apa vieţii, din izvorul vieţii veşnice, cum îi spune azi Hristos femeii samarinence, pentru acel om nu mai este sfârşit, nici pentru el, nici pentru lume. Să fim încredinţaţi că Domnul nostru Iisus Hristos ne vrea în continuuă ascensiune sufletească, doreşte să ne apropiem tot mai mult de El pentru avea parte de viaţă iar nu ca să pună punct vieţii, ci păcatului şi a tot ce este trecător.

diac. Alexandru Oltean



Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania al Ardealului păşeşte în Veşnicia Cerului

01/02/2011

Mitropolitul nostru Bartolomeu, în seara aceasta, s-a mutat la Domnul. A lăsat multă tristeţe şi mare gol în sufletele noastre, în sufletele vlădicilor ce am aparţinut de această Mitropolie, în sufletele preoţilor, în sufletele credincioşilor şi în sufletele tuturor vlădicilor din ţară şi ale românilor care iubesc spiritualitatea şi cultura românească. A plecat după o viaţă care n-a fost uşoară. Noi credem că şi de dincolo va ramâne aproape de noi. Oricum, un cuvânt mai potrivit decât cel al Sfântului Apostol Pavel, n-aş putea reda în aceste momente. Sfântul Pavel îi scrie lui Timotei ceea ce ar putea spune şi Mitropolitul nostru Bartolomeu: „Lupta cea bună am luptat, alergarea am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mă aşteaptă cununa vieţii pe care mi-o va da Dreptul Judecător”. A fost un om deosebit. L-am iubit mult, cu toţii. Poate şi fiindcă numele său a fost predestinat, pentru ca Valeriu, numele de mirean, vine de la latinescul „valere”, adică „a fi puternic, a fi sănătos”. A fost un om deosebit de viguros. Iar numele „Bartolomeu”, care mai este numit şi „Natanael”, dacă ar fi să îl tâlcuim am folosi un cuvânt al Mântuitorului pe care l-a zis atunci când venea Natanael către El: „Iată un israelit în care nu este vicleşug!”.

Mitropolitul nostru Bartolomeu a fost un om fără vicleşug. Ce a avut de spus, a spus şi puteai crede în cuvântul lui. Principiile cele trei pe care le-a pretins şi le-a impus în administraţie sunt extraordinare: frica de Dumnezeu, obiectivitate şi transparenţă. E greu să rezumăm în câteva cuvinte o viaţă de om şi de om deosebit cum a fost Mitropolitul nostru. A trecut şi prin bune şi prin rele. A fost şi un lider cum puţini lideri au fost, pentru că a condus greva studenţilor în 1946 şi repercusiunile le ştim, a făcut grei ani de temniţă. După aceea, şi ca scriitor, şi ca om al Bisericii şi ca om al culturii, iar acum, la bătrâneţe, ca şi Mitropolit, s-a remarcat pe toate planurile, dacă ar fi sa pomenim doar monumentala traducere a Sfintei Scripturi. Nu mai fac bilanţul celorlalte scrieri laice şi teologice pe care le-a lăsat Bisericii şi culturii româneşti.

Acum, când s-a mutat la Domnul şi ne lasă trişti, ne exprimăm compasiunea noastră tuturor celor ce l-au iubit şi, în acelaşi timp, ne ridicăm gândul către Tatăl cel Ceresc şi-L rugăm să-i facă parte de odihnă în loc luminat, în loc de verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspinare, ci viaţă lină, fără de sfârşit. De fapt, când l-am văzut ultima dată, vineri, se vedea că este în această stare de linişte, care era premergătoare marii treceri în eternitate. Dumnezeu să-i facă parte de odihnă!

Înalpreasfinţitul Părinte ANDREI, Arhiepiscop de Alba Iulia


Un câştig în Cer, o pierdere pe pământ! Fiecare zi dăruită de Dumnezeu Mitropolitului Bartolomeu a fost pentru noi o binecuvântare! Vocea lui vibra în sufletele noastre. Cuvântul lui ne-a luminat pe toti. O imensă comoară lasă în urmă. Începând de acum, mult mai mulţi o vor descoperi şi o vor preţui. Dacă până acum a fost lăudat şi acuzat, de acum înainte va fi pomenit cu dragoste, respect şi nostalgie, descoperind cu toţii cu adevărat valoarea acestui cărturar şi ierarh al Bisericii şi neamului nostru!

Acum când păşeşte în Veşnicia Cerului, rugăm pe Domnul Vieţii şi al morţii să-i facă odihnă cum şi pe noi ne-a odihnit prin cuvântările sale!

Alex. O.

preşedinte L.T.C.O.R. Orăştie

This slideshow requires JavaScript.



Intrarea în biserică a noastră, a tuturor

21/11/2010

Dacă din pilda cu bogatul căruia i-a rodit ţarina înţelegem că se cuvine a râvni la bogăţia sufletească, din Dumnezeu, din Sărbătoarea Maicii Domnului de astăzi învăţăm să ne îmbogăţim în Dumnezeu într-un singur loc pe această planetă. Şi anume, în biserică, intrând aici în Biserică, aşa cum vedem din Praznicul de astăzi pe copila Maria de 3 anişori păşind nevinovată, cu sufletul curat în Sfânta Sfintelor pentru o pregătire aparte, pentru a se îmbogăţi în Dumnezeu. Dar această copilă la vârsta ei, cum zic Sfinţii Părinţi, imediat ce a fost înţărcată, adică desprinsă de la sânul mamei, socotim că nu ar fi ajuns singură dacă nu era condusă de către părinţii ei binecredincioşi, Ioachim şi Ana. Pe de-o parte, aceşti părinţi au învăţat din rodul pe care Dumnezeul l-a dăruit în familia lor, Ana fiind stearpă şi înaintată în vârstă. Pe de altă parte bogatul nu a înţeles nimic din ţarina lui. Nu a înţeles că trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu dar să-L şi mulţumească pe Dumnezeu împlinind voia Lui.

Îmbisericirea aceasta a Mariei este simbolizată cu fiecare dintre copiii noştri îndată după Botez când preotul îl poartă pe noul-născut şi noul cetăţean al Raiului în faţa altarului închinându-l fiecărei icoane de pe iconostas. Este cât se poate de actual Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, astăzi când tot mai mulţi părinţi îşi abandonează copiii în grija altora, a şcolii, a rudelor mai în vârstă sau a cartierului, din dorinţa de a câştiga pe partea materială, departe de ţară, departe de sufletul celor mici. Aşa cum floarea nu poate înflori fără căldura soarelui nici copilul n-ar trebui lipsit de căldura sufletească a părinţilor.

Mai mult ca oricând, exemplul părintesc al Sfinţilor Ioachim şi Ana, care din copilărie au purtat pe Maica Domnului nostru în Templu, acest minunat exemplu se cuvine a-l urma părinţii de astăzi ca şi ei, la rândul lor, să-şi aducă a lor copii, mai des, în Biserică, unde au posibilitatea îmbogăţirii treptate în Dumnezeu prin educaţia moral – creştinească. Cu tinerii rebeli şi mereu răzvrătiţi e mai greu de discutat, nu imposibil. Însă tânărul care a fost crescut de mic sub cupola Bisericii, acela vine singur la Biserică pentru că ştie unde este adevărata bogăţie şi ştie cum să o dobândească.

O astfel de bogăţie nestricăcioasă şi izvorâtoare de fericire, pe care o năzuim, să cerem în rugăciuni ca Darnicul Dumnezeu să o dăruiască şi să rodească în sufletele noastre.

mrd. Alexandru Oltean


Noaptea cea prealuminată a Învierii…

03/04/2010

Noaptea cea mai luminată de peste an, semn al biruinţei vieţii asupra morţii,  semn al biruinţei Luminii lui Hristos asupra întunericului adus de pacat şi moarte…

Noaptea bucuriei şi a veseliei, noaptea mult aşteptată, noaptea vestirii binecuvântate, noaptea ce pregăteşte dimineaţa unei vieţi noi, a unui nou început…

Această noapte în priveghere petrecând, să ne fie prilej de primenire duhovnicească şi îndemn spre a trăi în LUMINĂ, răspândind LUMINA în jurul nostru!

Să nu mai fim răspânditori ai întunericului, răscolind în preajma noastră, ci să râvnim a deveni mesageri ai Învierii Domnului,  ai Luminii şi ai liniştii sufleteşti ce răsare de la Hristos prin noi!

…căci pentru toate acestea…

HRISTOS A ÎNVIAT!


Bucurii desăvârşite!

prof. Alexandru Oltean

Slujba din Noaptea Paştilor o puteţi asculta în interpretarea unei obşti monahale: Utrenia Invierii.


La cumpăna dintre ani…

31/12/2009

La cumpăna dintre ani, prinvind în urmă învăţăm cum să păşim mai bine înainte. Pentru LTCOR Orăştie a fost un an greu, o jumătate de an de fapt. S-au pus bazele asociaţiei astfel încât la ora actuală este în faza finală de înregistrare. Dar pentru a fi cunoscută noua asociaţie, a fost nevoie să acţioneze în scopul menţionat, cu seriozitate.

Totul a început în spaţiul virtual prin pagina de blog http://www.ltcorastie. wordpress.com la data de 17 iunie 2009, pagină care până în prezent a înregistrat 10.460 vizualizări. Mai apoi Liga a pătruns în societate închegându-se în jurul unor activităţi specifice tinerilor: filme, seri de privegheri, conferinţe, excursii, pelerinaje etc.
În anul ce începe, ne gândim să renovăm sediul primit ca în scurt timp sa avem unde organiza în tihnă tot ce Dumnezeu va binecuvânta. E proiectul cel mai costisitor pentru noi dar fără de care activitatea Ligii este îngreuiată. Momentan activăm “în catacombe” aşteptând să ieşim la suprafaţă.

Cu greutăţi, dar şi bucurii, cu ispite dar şi mulţumiri sufleteşti, Liga Tineretului Ortodox a învăţat că tot ceea ce e folositor şi durabil nu se clădeşte fără încercări si fără jertfă.

La început de NOU AN, ne îndreptăm gândul şi rugăciunea către Bunul Dumnezeu, mulţumirea către Sfântul Siluan, păzitorul asociaţiei, dar şi recunoştinţa către toţi cei ce au înţeles rolul Ligii şi l-au susţinut, fie financiar, fie prin jertfirea timpului, fie prin susţinerea morală.

Tot astăzi, 31 decembrie, gândul nostru se îndreaptă spre preşedintele de onoare al Ligii, Parintele Episcop Gurie, la ceas aniversar, dorindu-i spor în lucrarea duhovnicească şi sănătate, totodată asigurându-l de rugăciunea noastră. Întru mulţi ani, Preasfinţia voastră!

cu urări de sănătate şi fericire pentru anul 2010,
LTCOR Orastie vă spune tuturor în prag de nou început calendaristic:   

La multi ani!!!

în numele LTCOR,
Alexandru Oltean
preşedinte LTCOR Orăştie