Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Orăştie (Micro II)

17/07/2009

P7070006 Prima atestare documentară a bisericii s-a făcut în anul 1574 cu toate că biserica a existat cu mult timp înainte, însă, în condiţiile istorice date, cea de la început a fost construită din lemn, ca toate bisericile românilor din Ardeal.   P7130001 Construită în etape, aşa cum se vede azi, de-a lungul a circa trei sute de ani, Biserica din “Drumul Ţării” -numită astfel datorită aşezării ei pe şoseaua dinspre Sebeş spre Deva, a constituit aici, întotdeauna reazemul credinţei strămoşeşti. Turnul zvelt (35 m), încheiat într-o succesiune de o armonie perfectă pe 3 nivele, din ce în ce mai înguste, până la crucea care pare să atingă cerul, este cel dintâi care impresionează privirile. Înălţimea turnului clopotniţă  (renovat, îmbrăcat în cupru, în 2005) echilibrează perfect volumul corpului bisericii, creând o imagine a liniştii celei mai curate. În interior, pictura în frescă, iconostasul baroc şi celelalte piese făurite cu nobilă măiestrie, vin să întregească imaginea.

P7070014 Biserica « Adormirea Maicii Domnului » de-a lungul timpului, s-a încadrat vocaţiei culturale locale, fiind la un moment dat, nucleul de bază al învăţământului şi culturii româneşti din Orăştia austro-ungară. Dintre dascălii de aici, îl amintim pe Miron Cristea, cel ce avea să devină primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Până în 1946, aici a fost, timp de secole, sediul Protopopiatului Orăştie, care aronda bisericile ortodoxe de pe raza Scaunului. Unul din ultimii protopopi care au slujit aici a fost Ioan Moţa, preot şi cărturar, cel care a iniţiat ridicarea măreţii catedrale din centrul orasului.

P7070009

Alături de biserică, s-a construit o şcoală (după 1849) -unica şcoală românească în epoca dominaţiei străine, şcoala construită şi susţinută de Biserică, cu banii enoriaşilor, fără ajutor de la Stat.

În prezent fiinţează două coruri: “Armonia”- cor mixt, cu o tradiţie de peste 137 de ani şi “Vlăstarele Orăştiei” -corul de copii creat în 1996, care a devenit unul dintre cele mai bune din Romania pe categoria de vârstă.

P7070016

În această biserică începând din anul 1979 şi până în prezent slujesc cu dăruire preoţii iconomi stavrofori Ioan Gaspar si Mihai Todoca.

Programul slujbelor religioase: Duminică (Slujba Utreniei ora 8,45; Sfânta Liturghie ora 10,oo; Vecernie ora 18,oo), miercuri (Rugăciunile dimineţii ora 8,oo; Vecernie ora 18,00), vineri (Rugăciunea dimineţii ora 8,oo; Taina Sfântului Maslu ora 18,oo), sâmbătă (slujba Parastasului ora 12,oo; Vecernie ora 18,oo),

Prof. Claudia Indrei (Grup Şcolar « Nicolaus Olahus » – Orăştie )