Pomenirea Sfântului Siluan Athonitul – ocrotitorul ligii de tineret din Orăştie

20/09/2010

La 24 septembrie se face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul. De anul trecut, la o lună după înfiinţarea organizaţiei de tineret creştin-ortodox L.T.C.O.R. Orăştie, Sfântul Siluan a fost ales ca ocrotitorul spiritual al filialei hunedorene.


Anul acesta, hramul asociaţiei va fi marcat printr-o SEARĂ DE PRIVEGHERE în cinstea Sfântului Siluan Athonitul la Catedrala “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

Cu binecuvântarea părintelui paroh Narcis Terchet, îndrumătorul L.T.C.O.R., PROGRAMUL este următorul:

*JOI, începând cu ora 18,00 >> Slujba Vecerniei Mari cu Litie, Utrenia şi Acatistul Sfântului Siluan Athonitul până înspre ora 22,00. În pridvorul Catedralei va fi amenajat un stand de icoane şi cărţi duhovniceşti. După priveghere, toţi cei prezenţi vor lua parte la o agapă frăţească oferită în cinstea Sfântului ocrotitor al tinerilor din Orăştie.

*VINERI, începând cu ora 8,00 >> Ceasurile şi Sfânta Liturghie.

În consecinţă, JOI, 23 septembrie, începând cu ora 18,00, sunteţi aşteptaţi la Catedrala oraşului, indiferent de vârstă, să ne unim în rugăciune şi meditaţie duhovnicească la pomenirea Sfântului Siluan Athonitul prin slujba privegherii.

Puţinul nostru efort se doreşte a fi o sinceră recunoştinţă adusă Sfântului Siluan pentru aportul său la realizarea activităţiilor de până în prezent dar şi ca o stăruinţă pentru mijlocirea ce o poate aduce înaintea lui Dumnezeu în continuare.

Conducerea L.T.C.O.R. Orăştie

Advertisements

Întâlnirea tineretului cu istoria

25/08/2010

Joi şi Vineri, 26-27 august, tineri din Orăştie (elevi şi studenţi) au luat cu asalt zona Costeşti – Blidaru pentru a cunoaşte muntele, cetăţile şi frumuseţile creaţiei lui Dumnezeu. Jocuri de tabără, activităţi sportive şi drumeţii au făcut parte din scurtul program de campare la poalele munţilor dacici.

Tot cu această ocazie, tinerii au avut posibilitatea să-şi însuşească elementare cunoştinţe despre pictarea unei icoane bizantine cu sprijinul unui tânăr iconar din Ploieşti, iar pentru cei cu talent muzical, un psalt de la Patriarhie i-a învăţat cântări bizantine la foc de tabără în răcoarea nopţii.

Am ciulit urechile la Cornel, iconarul de la Ploieşti 🙂 … dar când s-a lăsat întunericul ne-am grupat în jurul focului întreţinut de Alina şi mai multe echipe de culegători de uscăciuni.

Şi pentru ca totul să fie sub control şi bine organizat (în dulcele stil ardelenesc, Cornele!), coordonatorii acestei expediţii montane au fost doi profesori de religie pentru jocurile de tabără, un student la arhologie pentru ghidaj la vestigiile dacice iar pentru asistenţa duhovnicească, părintele Narcis Terchet a stat de faţă cu sfaturi de folos.

Mişcare în natură a fost din plin… nimeni nu a ocolit mingea de volei sau raţuşte vânate…

În amiaza mare, încinsu-s-a un joc de toată frumuseţea… Fugă, zbierături şi râs copios… Dă-i cu tupeu, frate!

Abia în zorii zilei, după atâta osteneală, beznă şi voie bună… pe “nepusă masă” am realizat ce ordonaţi sunt turiştii români… 🙂

…astfel că am urcat pe trepte de milenii…


…în căutarea frumosului din natură…

…iară Fulga n-a lipsit din peisaj nici măcar o clipă.

Şi pentru că acest camping a fost o reuşită… ne propunem să continuăm în acest fel, invitând şi alţi tineri din zonă să ni se alăture.

prof. Alexandru Oltean

P.S.:  alte poze din aceste zile…


This slideshow requires JavaScript.




Seară de rugăciune pentru tinerii oraşului

30/05/2010

Începând de astăzi, 31 mai 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie al Devei şi Hunedoarei, la Catedrala Ortodoxă din Orăştie se va începe un program special de rugăciune pentru tineri.

În fiecare seară de MARŢI tinerii din oraş se vor putea ruga împreună iar mai apoi vor putea dezbate împreună cu preoţii diferitele teme care-i frământă şi îi preocupă.

Prima întâlnire fiind în ajunul Zilei Copilului, stă sub semnul sfinţilor protectori ai copiilor, drept urmare de la ora 18.00 în Catedrala din centru oraşului s-a oficiat Slujba Vecerniei cu Acatistul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

La sfârşit Părintele Narcis Terchet a cuvântat despre exemplul Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful prăznuit la 1 iunie şi despre educarea creştină a copiilor prin astfel de participări la slujbele Bisericii dar şi prin dialogurile ce se pot susţine.


Pe urmele strămoşilor noştri: Excursie naţională la SARMISEGETUSA-REGIA

20/04/2010

Pentru înscrieri contactaţi LTCOR Orăştie (peste vârsta de 17 ani) la email ltcororastie@yahoo.com.

Costurile sunt doar de transport în funcţie de numărul de persoane înscris.


Emisiune la Radio Color despre Săptămâna Mare

30/03/2010

Părintele Narcis Terchet, noul preot al Catedralei din Orăştie, în curând numit, şi coordonator al LTCOR, a fost invitat la o emisiune a postului Radio COLOR pentru a vorbi despre înţelesurile Săptămânii Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru a asculta APĂSAŢI AICI!!!

Audiţie cu mult folos duhovnicesc!



Un gând, o speranţă… “Sărbători fericite!!!”

16/12/2009


Seară Duhovnicească: Despre naşterea de prunci

03/12/2009

Unii aşteaptă naşterea unui prunc ca dar de la Dumnezeu alţii se feresc ca de o nenorocire. Despre această temă se va aminti în cea de-a doua conferinţă din postul Naşterii Domnului la Orăştie, oraş cotat ca primul pe judeţ la avorturi. Părintele Ioan Mihail Dan slujeşte la Parohia Oarda de Jos (satul natal al lui Ioan Bocşa) şi predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, specializarea Teologie Socială.

Tot cu acest prilej, în sala oglinzilor, o grădiniţă din Orăştie deschide un bazar din obiecte lucrate de copii pentru ajutorarea unei fetiţe bolnave.

Între prelegere şi întrebările participanţilor veţi asculta un recital de colinde în interpretarea grupului vocal “Anastasis” alcătuit din cântăreţul orăştian Cristian Fodor şi 5 teologi de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

Vă aşteptăm cu drag!