ÎMPREUNĂ DE SĂRBĂTORI – campanie filantropică la Orăştie

26/11/2009

Magazinele în care se găsesc urnele campaniei sunt: PROFI, ALIMENTARA de lângă Fornetti, ALIMENTARA NON STOP (lângă stadion), AGRO COMPANY şi ALIMENTARA NON STOP din MICRO 2. Le mulţumim celor care au înţeles iniţiativa noastră şi o susţin!

Aici o să postăm un update cu suma depusă în urne la deschiderea lor şi ce vor conţine pachetele cadou.

I. În seara de 25 noiembrie, Campania “Împreună de Sărbători” a fost lansată în cadrul Conferinţei “Evoluţionism. Creaţionism. Credinţă” susţinută de d-l prof. Mircea Ionică de la Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu”. Cu prilejul acesta s-au strâns în urnă 67,5 lei pentru campanie. Cu această sumă punem început acţiunii filantropice.

II. În seara de 15 decembrie s-au strâns bani din cele 5 cutii în valoare de 1151,30 după cum urmează: Profi 505 lei, Non Stop (stadion) 350 lei, Agro Company 100,30 lei, Non Stop (Micro 2) 135 lei şi aprozar (lângă Fornetti) 61 lei.

TOTAL FOND CAMPANIE până la data de 25 noiembrie: 1218,8 lei

Campania continua până la Crăciun!

Împreună, din puţinul nostru, economisim un pachet pentru un elev cu probleme materiale! Puţinul nostru, dacă ne mobilizăm, valorează mult pentru cei mici! Mai multe cadouri, mai mulţi elevi ajutaţi!


Despre EVOLUŢIONISM / CREAŢIONISM / CREDINŢĂ – prof. Mircea Ionică

19/11/2009


La început de călătorie spre Peştera Pruncului Iisus…

15/11/2009

Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie ( Sf. Filip).

Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al naşterii Domnului. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului ( Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră.

Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi la fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 ( sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, pot fi mâncate preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică în perioada 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul). În afară de dezlegare la peşte, în zilele menţionate pot fi consumate şi vin şi ulei. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie.

Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile.

sursa: http://www.basilica.ro