Procesiune pascala la Orăştie

23/04/2011

Vă invităm pentru prima dată să participaţi în Duminica Învierii la procesiunea pascală care va porni de la Biserica din Drumul Ţării către Centrul Oraşului, la Catedrala Ortodoxă unde se va săvârşi în sobor de preoţi Slujba Vecerniei Invierii cu citirea Sfintei Evanghelii din diverse limbi.

După ce am sărbătorit prin Sfănta Liturghie momentul Învierii Domnului, ascultând îndemnul Mântuitorului adresat prin femeile mironosiţe, cele ce au fost primele la mormânt, înveşmântaţi în straie de sărbătoare sau costume tradiţionale româneşti, mergem ca odinioară mironosiţele Învăţătorului în cetate şi acolo ne vom întâlni cu Hristos cel Înviat care prin lectura Evangheliei Sale ne va trimite pe toţi să fim oameni pascali, oameni înviaţi, mărturisitori ai Învierii Sale în întreg oraşul şi întreaga lume.

Vă aşteptăm la procesiunea pascală! Plecarea este la ora 10,30 din curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” (Micro 2). Cu lumânări şi candele aprinse, purtând în mâini icoane ale Învierii Domnului, în sunet de toacă şi unindu-ne în cântarea pascală “Hristos a înviat!”, vom mărşălui pe străzile municipiului, mărturisind bucuria noastră că Hristos Domnul cu adevărat a Înviat!


Duminica Sfintelor Paşti la Biserica Ortodoxă Orăştie II (Micro 2)

21/04/2011