Denia Canonului celui Mare, Denia Acatistului Buneivestiri şi Recital de cântări religioase cu lansare de CD

05/04/2011


Corul de cameră PRELUDIU în concert la Alba Iulia

19/05/2010

Cu prilejul manifestărilor dedicate a 80 de ani de la înfiinţarea Coralei “Sfânta Treime” a Catedralei Încoronării din Alba Iulia, Corul de cameră PRELUDIU, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu a susţinut un concert festiv după slujba Vecerniei Mari de Rusalii, sâmbătă, 22 mai 2010, în Catedrala Arhiepiscopală. Tot în incinta Catedralei, la Liturghia de Rusalii corul PRELUDIU a cântat împreună cu corala aniversata, “Sfânta Treime”, dirijată de maestrul Iosif Fiţ, după cum informează Radio Reintregirea.

Read the rest of this entry »


Cântările bisericeşti după Dimitrie Cunţanu

09/05/2010

Anul 1890 marchează o cotitură în cadrul muzicii bisericeşti din Transilvania. În acest an, preotul şi profesorul Dimitrie Cunţanu de la Sibiu, publică la Viena ,,Cântările Bisericesci după melodiile celor opt glasuri”.

Proiectul de publicare a acestei lucrări este însă mai vechi, din timpul păstoririi marelui mitropolit Andrei Şaguna. Astfel mitropolitul Andrei Şaguna îl însărcinează pe Dimitrie Cunţanu în 1868 să culeagă şi să fixeze pe note, în cadrul muzicii liniare cântările bisericeşti din cuprinsul Mitropoliei Ardealului.  Munca ce a urmat a fost grea şi anevoioasă iar deplasarea pentru culegerea cântărilor bisericeşti a fost adeseori întâmpinată de mari dificultăţi de ordin material.

În prefaţa acestei lucrări preotul profesor Dimitrie Cunţanu ne descrie modul cum a cules aceste cântece şi chiar oferă celor ce doreau să se iniţieze în cadrul muzicii bisericeşti, anumite tehnici de învăţare şi aplicare a glasurilor bisericeşti.

Prin tipărirea acestei lucrări, Dimitrie Cunţanu a salvat de la dispariţie şi de alterare muzica bisericească transilvăneană de origine bizantină.

,,Cântările Bisericesci după melodiile celor opt glasuri” va fi editată de patru ori, prima ediţie este cea din 1890, iar următoarele trei vor fi îngrijite de Timotei Popovici, 1924, 1932, 1943.

Foarte multe din cântecele culese şi prelucrate de Dimitrie Cunţanu vor fi apoi preluate şi vor apărea în alte cărţi destinate muzicii de strană de către profesori de muzică de la Sibiu, Cluj, Alba-Iulia: Timotei Popovici, Gheorghe Şoima, Ioan Brie, Vasile Stanciu, Adam Domin, etc. În zona Orăştiei avem prelucrări după cântecele lui Dimitrie Cunţanu făcute de către profesorul Ioan Popa.

Pun la dispoziţia celor interesaţi de muzica bisericească a treia ediţie a acestei cărţi de muzică bisericească din 1932. Doresc mult spor duhovnicesc celor ce vor dori să înveţe glasurile, podobiile, liturghia şi irmoasele culese, aranjate şi notate de Dimitrie Cunţanu.

Pentru document apasati aici>>> Carte de Dimitrie Cuntanu


std. Ioan Marius POPA, Teologie Pastorală anul II, Facultatea de Teologie din Alba Iulia


EXPOZIŢIA “ÎN PRAG DE SĂRBĂTOARE” 29-30 MARTIE

22/03/2010

Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Orăştie, organizează în zilele de luni, 29 şi marţi, 30 martie a.c., între orele 12 şi 17 la Sala Oglinzilor de la Casa de Cultură din municipiul nostru, o expoziţie cu vânzare de icoane, cărţi şi aranjamente florale sub genericul “In prag de Sărbătoare”. În ambianţa cântărilor bizantine specifice Săptămânii Patimilor, expoziţia prepascală se doreşte a fi un prilej pentru împodobirea Sărbătorii Luminoase cu înţelesuri din carţile catehetice, icoane legate de Patimile şi Învierea Mântuitorului şi aranjamente florale special create pentru acest mare praznic de bucurie şi înnoire.

Tot cu această ocazie, campania filantropică “Împreună de Sărbători” se va încheia. Cei care doresc să doneze în sprijinul copiilor din familii cu dificultăţi materiale de pe raza municipiului nostru, o pot face în cadrul expoziţiei. În zilele de Miercuri, Joi, Vineri şi Sâmbătă înainte de Sfintele Paşti, Liga Tineretului Ortodox va împărţi pachete alimentare pentru elevii descoperiţi printr-o anchetă socială, din suma strânsă în perioada Postului Mare. Aceasta este cea de-a doua campanie filantropică coordonată de LTCOR Orăştie, după ce în Postul Naşterii Domnului s-au distribuit pachete în valoare de peste 2200 RON.
Hristos, nevinovat, pentru noi toţi S-a adus ca Jertfă supremă pe Crucea Golgotei. Urmând exemplul Său, jertfim la măsura noastră pentru cei din jurul nostru, căci nimic nu se zideşte fără jertfă. Astfel zidim împreună cu Hristos o comunitate în pace, bucurie şi bunăvoinţă!

Vă aşteptăm cu drag!

LTCOR Orăştie


Broşură biografică – prof. Ioan Popa

23/02/2010

La împlinirea a doi ani de la trecerea la Domnul a profesorului de muzică Ioan Popa, LTCOR a editat o broşură cu scopul de a rememora activitatea pe care acesta a consacrat-o oraşului Orăştie. Autorul acestei broşuri este nepotul profesorului dirijor, Ioan Marius, student în anul II la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Materialul conţine biografia profesorului, amintiri despre profesor semnate de personalităţi ale urbei, opera, poze şi diplome.

Duminică, 21 februarie a.c., în Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Orăştie, unde profesorul şi-a încheiat activitatea, părintele Mihai Todoca a prezentat această broşură la sfârşitul Sfintei Liturghii.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-i primească ofranda artistică!

“Uşor nu e nici cântecul.

Zi şi noapte nimic nu-i uşor pe pământ:

căci roua e sudoarea privighetorilor

ce s-au ostenit toată noaptea cântând”

(Lucian Blaga)