Mesajul Patriarhului Daniel pentru părinţi şi copii la începutul anului şcolar 2010/2011

12/09/2010

“La începutul fiecărui an şcolar Mântuitorul Iisus Hristos ne dezvăluie prin Parabola Semănătorului că în sămânţa pe care o seamănă şi în pământul în care se seamănă există o putere: „pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic” (Marcu 4, 26-28). La fel există o putere în adâncurile sufletului omului care se luminează şi creşte prin sămânţa cuvântului lui Dumnezeu. Dascălii din şcoli sunt chemaţi să modeleze, să cultive sufletul elevului, pentru a creşte intelectual şi spiritual.

Educaţia are ca obiectiv creşterea spirituală a copilului, după modelul Mântuitorului Hristos: „iar copilul creştea si se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui” (Luca 1, 40).

Copiii care primesc o educaţie creştină în şcoală învaţă să cultive valorile perene ale spiritualităţii şi culturii româneşti în context european.

De aceea ne bucurăm că religia este prezentă în şcoală şi exprimăm recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară a profesorilor de religie. Este o lucrare care nu poate fi evaluată acum, întrucât este o investiţie pe termen mediu, lung şi veşnic. Ora de religie nu este umplere a timpului, ci sfinţire a timpului, este apostolat sfânt. Ea promovează o vedere a sensurilor profunde ale realităţii vieţii şi lumii şi pregăteşte nu numai cetăţeni pentru patria pământească, ci şi cetăţeni ai Raiului, ai patriei cereşti. Nu există investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca valoare veşnică. Credinţa este şi cea mai mare zestre pe care părinţii o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori efemere şi valori eterne, între iubire de moment şi iubire veşnică.

În completarea orei de religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”, propune să refacă legătura copiilor cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare. Prin aceste proiecte ea se străduieşte să-i integreze pe copii în duhul prieteniei şi al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica se străduieşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie, descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii şi al societăţii.

La început de an şcolar, rugăm pe Milostivul Dumnezeu, Izvorul Înţelepciunii şi al Adevărului, să binecuvânteze pe toţi elevii, profesorii şi părinţii, pentru a dobândi bucuria creşterii spirituale a copiilor şi tinerilor prin asimilarea de noi cunoştinţe necesare în viaţă şi prin cultivarea valorilor constante ca: respectul semenului şi prietenia, libertatea şi responsabilitatea, hărnicia şi dărnicia, demnitatea şi solidaritea.

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Duminica Părinţilor şi a Copiilor

05/06/2010

Prima Duminică după 1 Iunie a fost hotărâtă în Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca zi de rugăciune pentru părinţii şi copiii credincioşi. Cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor, 6 iunie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresează următorul mesaj pe pagina Patriarhiei Române :

FAMILIA CREŞTINĂ CREŞTE ÎN IUBIREA SFINTEI TREIMI

Dragi părinţi,

În această duminică, a doua după Pogorârea Duhului Sfânt, îi pomenim pe toţi Sfinţii Români. Sărbătorirea înaintaşilor noştri creştin-ortodocşi, care au împlinit chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie, reprezintă un prilej binecuvântat şi pentru celebrarea Duminicii Părinţilor şi Copiilor, rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire între părinţi şi copii, în aceste vremuri de criză spirituală şi economică.

Iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, oglindită în vieţile Sfinţilor Români, priveşte şi iubirea dintre membrii familiei. În anul pe care îl traversăm, dedicat Crezului ortodox, trebuie să sporim şi mai mult în credinţă şi fapte bune, în purtare de grijă şi dragoste arătate copiilor pe care-i creştem, ei fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate.

Binecuvântarea Sfintei Treimi se vede astfel în familie: „părinţii care au alergat la Dumnezeu Tatăl sunt părinţi buni pentru copiii lor; fiii care l-au cunoscut pe Dumnezeu Fiul sunt fii buni pentru cei care i-au născut; cei care îl au în mintea lor pe Mirele [Hristos] sunt soţi buni pentru femeile lor” (Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către greci, 107.3).

Să trăim credinţa noastră în familie astfel încât familia să devină cu adevărat „Biserica de acasă”, în care iubirea Preasfintei Treimi este izvor de iubire şi bucurie pentru toţi membrii familiei.

Dragi copii,

Iubirea faţă de părinţii care v-au născut şi care vă cresc se arată mai ales în ascultare şi respect faţă de ei. Amintiţi-vă că Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a fost copil, crescând în ascultare atât faţă de Dumnezeu Tatăl, cât şi faţă de Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif. În felul acesta „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52).

Întrucât părinţii voştri sunt pentru voi darul lui Dumnezeu Tatăl, trebuie să vă rugaţi stăruitor pentru ei. Astfel, dragostea fiască pe care o arătaţi va fi lumină şi bucurie pentru părinţii voştri.

Dragi părinţi şi copii,

Rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască pace şi sănătate, multă bucurie şi mult ajutor pe calea credinţei adevărate şi a faptelor bune, simţind în viaţa familiei voastre cum lucrează „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh” (2 Cor. 13, 13).

† DANIEL,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


Mesajul Patriarhului DANIEL, adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, la începutul anului şcolar 2009-2010, 14 septembrie 2009

09/09/2009

EDUCAŢIA ADEVĂRATĂ CULTIVĂ COMUNIUNEA ÎNTRE GENERAŢII

elevi-scoala-primaraCopiii află în Familia mare a Bisericii că din iubire Dumnezeu a creat lumea şi pe om pentru a participa la viaţa, fericirea şi slava Sa veşnică. Iubirea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos are ca scop mântuirea şi fericirea veşnică a oamenilor. În virtutea iubirii, omul este persoană liberă, unică şi irepetabilă, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iubirea divină este singura putere care nu depersonalizează, ci dă persoanei umane valoare eternă. Această iubire ne ajută să-i acordăm semenului nostru atenţie şi să nu-i anulăm identitatea şi unicitatea.

elevi-coridor-gandulComuniunea noastră de iubire cu Dumnezeu ne dăruieşte sentimentul profund al continuităţii generaţilor şi al comuniunii dintre ele. Prin iubirea sfântă a rugăciunii intrăm în comuniune cu Sfinţii din toate timpurile, dar şi cu moşii şi strămoşii noştri care au trăit în credinţă. Astfel ne întoarcem cu recunoştinţă la izvoare, la rădăcini, la tradiţie, şi totodată cultivăm speranţa pentru un viitor binecuvântat de Dumnezeu. Prin puterea iubirii sfinte, care se cultivă prin rugăciune, copiii noştri înţeleg de ce spaţiul românesc este străjuit de troiţele de la răscrucea drumurilor, de bisericile şi mănăstirile împodobite cu icoane şi fresce sfinte. Din iubire pentru oameni şi valori cultivăm recunoştinţa faţă de înaintaşii noştri şi ne situăm într-o linie de continuitate cu tradiţia, ca patrimoniu de valori culturale şi spirituale, cu istoria neamului, cu Sfinţii Bisericii, mărturisitori ai iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni.patriarh-daniel-og

Pentru Biserică şi societate familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Influenţa familiei este mult mai importantă decât decizia unui aparat instituţional, birocratic şi impersonal. Familia creştină reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele.

clasa2De aceea Biserica Ortodoxă Română, prin proiectele sale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”, doreşte să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, care preţuieşte familia şi şcoala. Prin aceste proiecte Biserica noastră se străduieşte să-i integreze pe copii în comunităţi care se întemeiază pe cultura iubirii fraterne şi a solidarităţii practice. În mod special, Biserica este preocupată de prevenirea abandonului şcolar în familiile sărace sau în familiile în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica se străduieşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie. Totodată, ea încearcă să ajute pe copiii talentaţi sau foarte dotaţi intelectual să-şi cultive darurile native, cu bucurie şi speranţă.

preot-elevi-mediafax-fotoÎn contextul crizei economice actuale cu efecte negative pentru familie şi şcoală, Biserica îi cheamă pe învăţători, profesori şi părinţi la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. Iar parohiile şi mănăstirile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să înveţe carte, pentru viaţă, unind credinţa cu ştiinţa şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună.

La început de an şcolar, rugăm pe Milostivul Dumnezeu, Izvorul Iubirii şi al Înţelepciunii, să binecuvânteze pe toţi elevii, învăţătorii, profesorii şi părinţii, ca împreună să se bucure de lumina vie şi creatoare a educaţiei care cultivă demnitatea umană şi comuniunea frăţească în societatea de azi marcată în acelaşi timp de secularizare şi de individualism.patriarhul-daniel

Daniel
Patriarhul României

Sursa: aici