Vă recomandăm un interviu cu Prea Sfinţitul Gurie al Devei şi Hunedoarei dat în presa hunedoreană!
Sursa: Replica Hunedoarei, 18 noiembrie 2009, art. scris de Monalise Hihn aici.
Ati studiat in Italia si aveti publicate lucrari legate de catolicism. Sunteti un adept al ecumenismului?
Depinde foarte mult ce intelegem prin “ecumenism”. Mantuitorul Hristos s-a rugat inainte de moarte ca “toti sa fie una”. Deci, dorinta de unificare a tuturor crestinilor intr-o singura confesiune este un lucru pozitiv, un lucru sfant si nobil. Sunt pentru aceasta, ca toti crestinii sa se regaseasca intr-o singura credinta. Noi, ortodocsii, avem convingerea ca aceasta este credinţa cea sfanta, Biserica a Duhului Sfant, in care poti avea experiente uluitoare de intalnire cu Dumnezeu; in aceasta Biserica poti sa-ti schimbi viata in bine, poti sa lepezi pacatul, poti sa ajungi la sfintirea intregii tale existente. Exista si un sens compromis, gresit al notiunii de “ecumenism”: pentru unii, aceasta ar fi o miscare de diluare a identitatii lor confesionale, de amalgamare a credintelor, de “corcire” a identitatii lor crestine. Sunt impotriva unor astfel de tendinte stranii si initiative neinteligente. Este adevarat, multi crestini ortodocsi inteleg limitat sau chiar gresit unirea Bisericilor, obiectivul declarat al ecumenismului. Ei cred ca Bisericile “se vor topi” unele in altele, sau una mai mare o va inghiti pe o alta mai firava. Or, nu va fi asa. Va fi o reconciliere la nivel dogmatic a doua sau mai multe confesiuni, care isi vor descoperi reciproc bogatiile ignorate si poate isi vor si corecta reciproc erori sau greseli nebagate in seama pana la intalnirea de confruntare. De aceea, a imparti lumea in “ecumenisti” si “anti-ecumenisti” demonstreaza o viziune superficiala si deloc duhovniceasca a realitatilor bisericesti. Cei care se inregimenteaza haotic in una sau in alta din “tabere”, defaimandu-i pe ceilalti, gresesc enorm. Exista un ecumenism al inimilor, al dorintei de unitate, al rabdarii duhovnicesti, al asteptarii coacerii timpurilor pentru toate. “Exista o vreme pentru toate” – spune Scriptura. Pana atunci, fiecare trebuie sa traim respectandu-i pe ceilalti si lasandu-ne convinsi de partile bune ale celorlalti, si mai putin hipnotizati de partile rele sau mai putin bune, in viziunea noastra.
Din pacate, in judetul Hunedoara, Biserica nu este prea implicata in proiecte sociale, ma refer aici la aziluri de batrani sau orfelinate care sa functioneze pe langa biserici. Aveti in vedere astfel de proiecte? Sigur ca pot exista si alte proiecte de o mai mica anvergura, dar in care sa fie implicata Biserica…
Sigur ca da! Una din prioritatile mele pastorale va fi ingemanarea pastoratiei cu asistenta sociala. Pentru aceasta voi lua ca exemplu practic unele eparhii in care activitatea in domeniul asistentei sociale este deja de “traditie”. Voi urmari o colaborare speciala cu Directia pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Hunedoara, institutie pe care as dori-o partenera privilegiata a viitoarei Filantropii Ortodoxe – Filiala Deva, cu acoperire judeteana. “Filantropia” aceasta va fi parte a Federatiei Nationale “Filantropia” a Patriarhiei Romane. Este vorba despre o structura care as dori sa fie ramificata la nivelul intregului judet. Pentru inceput vizam o cantina sociala in fiecare protopopiat, cateva centre de zi pentru copii si cateva case de batrani in administrare bisericeasca. Am observat ca Eparhia vecina a Alba-Iuliei – e adevarat, dupa 20 de ani de activitate – are vreo 60 de institutii de asistenta sociala. Ne vom inspira si din activitatea generoasa de acolo si din exemplul altor eparhii. Nu vrem sa avem “ambitii” exagerate, irealiste sau utopice, dar speram sa putem face atat cat Dumnezeu asteapta de la noi, cei ce ne aflam la inceput de drum. Vom infiinta o publicatie a Eparhiei Hunedoarei, in care vom incerca sa surprindem si evolutia muncii noastre in domeniul asistentei sociale.
In judetul Hunedoara sunt foarte multe biserici, unele dintre ele vechi de cateva sute de ani. S-a intamplat ca uneori, plini de zel, enoriasii si preotii au pus geamuri termopan, chiar daca monumentul data din secolul al XVI-lea. Cum veti stopa astfel de greseli? Cum veti face ca bisericile sa fie restaurate?
Sunt convins ca preotii si credinciosii nu au facut-o din rautate, ci din dorinta de a stopa degradarea galopanta la care erau supuse respectivele monumente. Aici vom incerca sa colaboram strans cu Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Hunedoara, pentru a primi consiliere de specialitate. Stiu ca preturile restaurarilor de monumente sunt uriase, de aceea prima mea grija va fi protejarea lor si luarea de masuri in vederea opririi continuarii degradarii. E vorba deci de o interventie de urgenta. Apoi – intrucat povara restaurarii pentru stat este enorma – vom incerca sa apelam la sponsori dispusi sa ajute in acest demers. M-as bucura sa alcatuim o “harta duhovniceasca a pelerinului crestin” in spatiul Hunedoarei, care sa cuprinda toate obiectivele religioase demne de vizitat, intr-un traseu inteligent alcatuit, punctand manastirile cu posibilitati de cazare, pentru a realiza un circuit captivant, formativ-spiritual, pentru tinerii si adultii dornici de calatorie cu scopuri religioase.
In plus, in judet sunt si 16 biserici din lemn care trebuie restaurate de urgenta. Mai multi istorici si arhitecti, majoritatea din Bucuresti, incearca sa le salveze. Initiativa se incadreaza intr-un proiect ce vizeaza 60 de asemenea edificii din Hunedoara, Sibiu, Gorj si Valcea. Sapte dintre bisericile de pe raza judetului Hunedoara au beneficiat deja de interventii de urgenta urmand ca, la anul, acestea sa intre intr-un proces de restaurare si valorificare culturala si turistica. Cum va veti implica?
Nimic din ceea ce priveste Biserica nu-mi va fi strain sau irelevant. In discutie cu cei deja implicati in aceste proiecte minunate voi vedea care sunt asteptarile lor vizavi de noul centru eparhial creat: exigente de interventie financiara, de sustinere conceptuala etc. Cert este ca, pentru judetul Hunedoara, dezvoltarea turistica zonala ar duce la o robustete economica de invidiat si la un spor imens de prestigiu in plan cultural.
Se vorbeste despre parintele Arsenie ca despre “Sfantul neincoronat al Ardealului”. Neoficial, mai multe fete bisericesti au declarat ca a existat o opozitie pentru canonizarea sa. Veti face astfel de demersuri?
Nu cred ca putem vorbi de o “opozitie”, cat mai degraba de o reconsiderare a momentului oportun pentru acest demers. Sfintii sunt eroi ai credintei si trebuie cinstiti. Ei sunt modele si repere pentru noi, cei vii. In plus, din cer ei se roaga pentru progresul nostru pamantesc si pentru intoarcerea la Dumnezeu a celor inca indepartati de Biserica. Parintele Arsenie are foarte multi ucenici. Doar un om carismatic si plin de har a putut sa creeze un curent de evlavie asa de puternic la atatia ani de la moartea sa. Desigur ca voi fi intelegator cu cei care militeaza pentru canonizarea sa, fara insa a forta lucrurile, pentru ca Dumnezeu lucreaza cu multa delicatete in istorie; Dumnezeu nu iubeste zdruncinaturile. Parintele Arsenie nu are nevoie de o miscare de forta pentru a fi canonizat. El este perceput de multi dintre noi ca sfant, si lucrul acesta deja ne creste starea launtrica de har. Sfantul este sfant chiar daca nu are si o recunoastere oficiala. Noi suntem cei care pierdem ignorand sfintii care au batatorit pamantul acesta inaintea noastra. Multi se raporteaza deja la Parintele Arsenie ca la un sfant. Cartile lui sunt citite cu multa evlavie. Mormantul lui este cercetat cu orice prilej religios. De aceea, cred eu, si in privinta canonizarii lucrurile merg in directia buna.
Care sunt principalele proiecte ale Dumneavoastra pentru nou-infiintata Episcopie a Devei si Hunedoarei?
O sa enumar aici doar cateva lucruri concrete, partial anticipate, precum: o imbinare a pastoralei cu asistenta sociala spre a conferi un plus de vigoare si de relevanta misiunii Bisericii; o revista (ziar) religioasa – organ de presa al noii eparhii care sa reflecte activitatea noastra si sa incite si pe altii sa se implice in proiectele noastre; institutionalizarea unor forme de misiune cu tinerii, materializate in tabere de tineret; un accent sporit pentru dinamizarea orei de religie; crearea unor parohii noi, acolo unde realitatea locala o impune; revigorarea vietii monahale pe teritoriul eparhiei noastre etc.; poate asupra proiectelor voi reveni si cu alta ocazie.
Cum ii veti impiedica pe politicieni sa nu mai foloseasca Biserica in scopuri electorale?
Sa stiti ca si politicienii sunt fii ai Bisericii, oameni care au nevoie de mantuire. Asa ca avem in responsabilitate aceleasi fiinte create de Dumnezeu. Doar ca unii avem in orizont si viata vesnica, pe cand ceilalti se limiteaza la imanent. Daca va fi nevoie, o sa pot oferi preotilor eparhiei un “cod clerical al raportarii la lumea politica”, pentru ca nu cumva – din nestiinta sau din lipsa de perspicacitate – unii preoti sa se lase implicati in actiuni care pot fi suspectate de fibra electorala. Votul uninominal pune insa problema altfel. Daca un candidat isi declara credinta nu inseamna ca a implicat Biserica. Iar poporului ii revine sarcina sa verifice autenticitatea sau prefacatoria declarantului. Eu ma bucur enorm ca Biserica si Armata continua sa beneficieze de o mare incredere din partea populatiei, in ciuda multor incercari de compromitere care exista. Aceasta inseamna ca, totusi, poporul simte ca aceste doua institutii sunt sursa de stabilitate intr-o lume extrem de alunecoasa si – cum spune Parintele Rafael Noica – foarte “schimbacioasa”, in functie de interesele de moment.
Un cuvant de final pentru acest interviu…
Va multumesc ca m-ati provocat la aceasta reflectie. Spune frumos un intelept ca “fericirea nu vine odata cu recoltatul, ci odata cu semanatul”. Noi, eparhia noastra, suntem acum – din punct de vedere spiritual – chiar inainte de a incepe semanatul. Mantuitorul ne avertizeaza in Sfanta Scriptura ca “secerisul este mult, iar seceratorii sunt putini!”. Rostul meu este sa coalizez seceratorii, sa-i ajut sa-si conjuge cu inteligenta eforturile. Munca in plan religios este o munca pasionanta pentru ca lucrezi cu suflete. Pe aceste suflete le iubeste Dumnezeu, caci El vede doar partile bune si trece cu vederea partile rele, sperand continuu ca “cele rele se vor sterge”. Şi eu sper ca “cele bune sa se adune” si sper ca Dumnezeu sa-mi dea puterea sa-i iubesc pe toti, mai cu seama pe cei care ma vor critica. Critica lor ma va ajuta sa ma corectez si sa evit greselile. Iubirea este unica energie de dincolo de lume care ne poate face mai buni si ne pregateste pentru vesnicie. Iubirea are puterea de a da sens vietii si de a ne colora existenta. Daca oamenii vor intelege aceasta, vor deveni fericiti. Sfantul Siluan spunea frumos ca “harul lui Dumnezeu ne face fericiti”. Iubirea este una din formele de prezenta a harului in lume, revarsat printre noi. Dumnezeu sa va umple de har pe dumneavoastra si pe toti cititorii dumneavoastra!