Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (a Postului Mare) tâlcuită de teologul Olivier Clement

01/03/2010
Advertisements

Biserica se imbraca in hainele pocaintei

25/02/2010

Postul Sfintelor Paşti este o perioadă a pocăinţei. În tot acest timp întreg spaţiul ecclezial se schimbă, de la rânduiala slujbelor şi până la culoarea veşmintelor liturgice. Astfel, doar în Postul Mare acoperămintele cu care se înveşmântează Biserica, începând cu Sfânta Masă, şi până la odăjdiile preoţeşti sunt de culoarea neagră sau de culoare închisă.

„Veşmintele şi acoperămintele Sfintelor Vase sunt de culoare închisă, negru sau violet. Astfel, se arată această sobrietate a postului şi în acelaşi timp se subliniază ceea ce Sfântul Andrei Criteanul numeşte „tristeţe radioasă”, „tristeţe strălucitoare” . Adică, în acelaşi timp plânsul şi tristeţea pentru păcatele noastre însă, armonizat cu nădejdea în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos” (părintele Holbea Gheorghe, consilier patriarhal).
La Slujbele Duminicii veşmintele sunt strălucitoare şi la fiecare Vecernie de Duminică seara, în momentul cântării prochimenului zilei, preoţii îşi schimbă veşmintele luminoase cu cele de culoare închisă.
Culoarea acoperămintelor din biserici şi a veşmintelor preoţeşti se schimbă în noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

sursa: Basilica


Despre asceză într-o societate de consum – Mitropolitul Teofan al Moldovei

18/11/2009

Lumea de astăzi este denumită adesea „societate de consum“. Cea mai mare zbatere a economiilor ţărilor dezvoltate, şi nu numai ale lor, este orientată spre „pieţe de desfacere“. Se caută cu disperare noi teritorii cu oameni care absorb tot mai diversificatele produse ale tot mai numeroşilor producători. Nimic nu rezistă în faţa avalanşei „căutătorilor de comori“, numiţi „consumatori“. Izbucnesc războaie, se destramă prietenii, iau naştere alianţe ciudate numai, şi numai pentru a dobândi acele guri mereu nesătule care să înghită fără saţ tot mai multe produse. Afirma, deunăzi, cineva că în Japonia ar funcţiona un institut cu câteva mii de angajaţi, destinat creării unor noi nevoi de consum ale oamenilor.

Dacă acest nesomn al producătorilor ar conduce la ameliorarea vieţii umane, s-ar justifica întrucâtva zbaterea lor. Dimpotrivă, cu cât avansăm mai mult în civilizaţia denumită adesea „postmodernă“, cu atât avem parte de mai mult stres, nemulţumire sufletească, sinucideri etc. Înmulţirea închisorilor, a clinicilor de psihiatrie, a cabinetelor de consiliere şi a celor asemenea lor arată unde poate duce o lume dominată excesiv de nevoia de consum.

Cu toate că, în general, se recunoaşte nocivitatea multora dintre bunurile de consum către care alergăm cu atâta nesaţ, trebuie să admitem şi faptul că, astăzi, viaţa obişnuită a omului nu mai poate fi concepută fără ele. Telefonul mobil sau televizorul, să amintim doar două obiecte omniprezente, fac parte din viaţa de zi cu zi. Pe de o parte, se admite nocivitatea multora dintre aceste bunuri, iar pe de altă parte se recunoaşte imposibilitatea unei vieţi normale fără ele. Răspunsul la această dilemă nu-l poate da, credem noi, decât dimensiunea ascezei.

Părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei (Dumnezeu să-l odihnească în pace, că mult bine a făcut multora, în pofida unor scrieri ale sale care se cer încă lămurite) spunea că nevoia de icoană a omului contemporan se naşte tocmai din omniprezenţa imaginilor televizate, tipărite sau chiar reale, pe stradă, în care domină pornografia. Nu fără motiv, lumea creştină occidentală, care nu are în tradiţia ei adevărata icoană, cea bizantină, recurge tot mai des la aceasta. În acelaşi sens, muzica bizantină constituie un răspuns la zgomotul dezlănţuit al muzicii moderne de tot felul care aduce atât dezechilibru sufletesc în viaţa multora.

Icoana şi muzica bizantină constituie latura imagistică şi sonoră a ascezei. Am amintit de acestea două căci, mi se pare, prin ele omul se poate desprinde mai uşor de lumea imaginilor şi zgomotelor provocatoare de mii de patimi şi păcate.

Există, apoi, asceza ca post, rugăciune, filantropie, suferinţă. La auzul acestor cuvinte, oamenii de astăzi, în majoritate, întorc spatele. Doar filantropia, văzută ca asistenţă socială, voluntariat şi luptă împotriva inegalităţilor este, în general, acceptată. Din ceea ce-mi prisoseşte dau şi celui în nevoie. E un lucru bun, dar nu face parte din asceză, din „banii văduvei din Evanghelie“. Postul (ca purificare a omului în întregul său psihosomatic), rugăciunea (ca depăşire a egocentrismului prin legătura cu Dumnezeu) şi acceptarea suferinţei (ca mijloc de exorcizare a răului din om şi din lume) alcătuiesc taina ascezei, ca răspuns personal şi comunitar la „consumismul“ contemporan.

Văzând situaţia în care se află societatea contemporană, ne întrebăm cum de lumea nu dispare în hăul, în nefiinţa din care a fost adusă la fiinţă. Prin mila lui Dumnezeu, n-au dispărut din omenire cele „7.000 de suflete care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal“ (III Regi 19, 18). Sunt încă multe familii în România, şi în alte părţi, în care tatăl, mama şi pruncii lor formează „biserica cea mică de acasă“. Aici, postul, rugăciunea, milostenia, fidelitatea conjugală etc. sunt realităţi fără de care nu se concepe viaţa. Miile de tineri şi tinere care au luat drumul mănăstirii constituie o altă cohortă a plăcuţilor lui Dumnezeu, prin care se exorcizează puterea întunericului din lume. Există, de asemenea, oameni de ştiinţă, politicieni, oameni de afaceri, pentru care cercetarea ştiinţifică, puterea şi banul sunt mijloace puse în slujba binelui comun, în slujba lui Dumnezeu. Membrii familiilor creştine, vieţuitorii mănăstirilor şi creştinii angajaţi în viaţa academică, politică sau economică formează „aluatul care dospeşte toată frământătura“ (I Cor. 5, 6). Prin dimensiunea ascetică a vieţii lor, umanitatea îşi găseşte echilibrul interior, iar „societatea de consum“ nu are forţa necesară de a domina totul în lumea de astăzi.

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Preluat din Ziarul Lumina, luni, 15 noiembrie 2009


Postul Adormirii Maicii Domnului

31/07/2009

Vineri, 31 iulie, începe Postul Adormirii Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi. Acesta ţine până în ziua praznicului, 15 august. Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Adormirea

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată (Postul Naşterii Domnului, Postul Paştilor, Postul Sfinţilor Apostoli şi Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusă prin sec. V, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă.

La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel,  în părţile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim – opt zile.  Legat de timpul postirii din an, putem afirma că unii posteau în luna august, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, ţinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sarbatoarea Adormirii (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului în Tipicul cel Maredorm_ch_theo_01

Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marţea şi joia se consuma legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbătă şi Duminică se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin, dar în Pravila Mare se dă dezlegare la vin şi untdelemn nu numai pentru sâmbete şi duminici, ci şi pentru marţi şi joi. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti, zilnic (alternativ), cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov, iar la bisericile de enorie seara se săvârşeşte slujba Paraclisului Maicii Domnului, unită cu Vecernia sau fără Vecernie.

La catolici, postul Sfintei Mării se reduce la o singură zi: ziua ajunului sărbătorii (14 august).

sursa: http://www.crestinortodox.ro/crestinortodox/73767-postul-adormirii-maicii-domnului