Despre duhovnici – pr. Constantin Necula

“Dumnezeu nu te lasa fara semnale luminoase”

– Tocmai de asta se plang multi dintre cei ce si-au gasit pacea sufletului la manastiri. Ca generatia marilor duhovnici se cam duce, ei mor unul dupa altul. Nu mai exista povatuitori statornici, la care sa se duca…

– Intr-adevar, e bine sa ne luam repere batrani intelepti, desi nu stiu daca va aparea foarte repede o generatie de duhovnici chiar atat de valoroasa precum parintii Cleopa, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu etc., acesti oameni cu adevarat “bravi in Duh Sfant”. Dar cine are inima curata si are nevoie de un indrumator, nu se poate sa nu i-l trimita Dumnezeu. Cine spune: “Vai de mine, eu am cautat duhovnic si n-am gasit” minte. Asta inseamna ca nu l-a cautat sau ca l-a cautat doar ca sa-i gadile orgoliile, sa-l scarpine dupa ceafa, sa-i spuna: “Lasa, nu-i nimic, o sa fie bine…”. Asta nu e cautare. Un renumit parinte elen – Gherasim din Chefalonia – era sfatuit chiar in vis ce trebuie sa faca. Deci, Dumnezeu iti trimite si in somn, daca vrei, duhovnicul potrivit. Hristos nu te lasa fara orientare, fara semnale. Ca, pana la urma, duhovnicul nu-i decat unul dintre coordonatorii din turnul de zbor catre imparatia lui Dumnezeu. Dar banchizele luminoase sunt tot timpul in jurul tau. Deci, realmente nu esti lasat fara puncte cardinale. Duhovnicul trebuie sa fie prietenul tau care te apara pe tine de propriile tale neputinte. Sa spuna: “Asta-i bine. Asta nu-i bine…”. Sigur, trebuie tandrete si discretie si tact…

– Cum iti dai seama, ce simti in momentul in care intalnesti duhovnicul “potrivit”?

– Nu spun vorbe mari: preotii astia trebuie sa si-i nasca poporul. De pilda, in biografia parintelui Virgil Gheorghiu este o imagine celebra… Virgil Gheorghiu era nascut undeva la Oglinzi, in Moldova, fiu de preot. De mic a fost suparat ca n-are nume de sfant. O secventa din copilaria lui este, cred, remarcabila. Baieteii din fata casei parohiale jucau “lapte gros”. El s-a imbracat sa iasa la joaca, a venit intre ei, dar copiii i-au spus: “Tu nu!”. El, intristat: “Cum? De ce nu ma lasati sa ma joc cu voi?”. Iar ei i-au zis, foarte seriosi: “Nu! Ca noi aicea vorghim si pi ulita larga, si mai tare, si mai si injuram olecuta… Tu nu! Pentru ca tu vei fi preotul nostru!”. Asadar, societatea isi crestea, isi alegea oamenii de mici, pe care ii respecta ca atare.

– Credeti ca mai exista si azi acest instinct al comunitatii de a-si creste, din sanul ei, propriii preoti?

– Cum sa nu? In unele locuri sunt sigur ca da. Eu, personal, sunt crescut de cartierul meu. Toata deschiderea mea si toata bucuria mea de a fi preot e luata de acolo. Si acum ii am in ochii mei pe toti vecinii care m-au crescut, care m-au ferit, care se ascundeau de mine cand veneau beti ori “se furisau cu vina in casele lor”, care nu injurau niciodata pe scara blocului, cand eram si eu de fata. Ii vedeam. Nici nu banuiam atunci ca voi deveni preot. Dar era ceva ce… simteam. Uite, se puteau certa intre ei cei mari, puteau fi conflicte intre parintii nostri. Cand apaream eu, parca se linisteau imediat. Si era si un cartier interesant acolo, in Brasov, cu un amestec de oameni veniti din Moldova, Oltenia, Maramures, cu foarte multi copii maghiari sau germani… Dar se crea cate o armonie, un respect reciproc exceptional. Asta o stiu clar: eu sunt crescut preot, de cartierul meu.
Si daca ma intrebi, tocmai instinctul asta al comunitatii fata de copii e atacat astazi, inca din scoala. Eu merg in scoli foarte des, le vorbesc copiilor, ii privesc si observ: copiilor li s-a luat bucuria. Din oameni care nu sunt bucurosi nu poti naste preoti! Se nasc internetisti, frustrati virtuali. Mie asta mi se pare astazi grav: arestarea bucuriei. Atunci cand ai ingerul pe umar, nu poti fi niciodata un trist.

sursa:  fragment din interviul realizat de Bogdan Lupescu, Formula AS.

Stinsu-s-a un glas de binefacere

Cu durere în suflet mulţime de credincioşi (aprox. 4000) s-a rugat sâmbătă, 31 octombrie 2009, la slujba înmormântării Părintelui Teofil Părăian la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus pentru odihna celui ce vreme de mulţi ani le-a odihnit sufletele prin graiul său. Şi nu cred să fi fost cineva acolo care să nu fi auzit în acele momente de prohodire glasul dulce şi plin de voioşie al Părintelui Teofil. Mult a conferenţiat în ţară la invitaţia tuturor cu gândul să înmulţească binele, după cum mărturisea. Numit de tinerii studenţi din ASCOR “Duhovnicul tinerilor”, părintele cu suflet tânăr a călăuzit cu timp şi fără timp nenumărate generaţii.

Nu departe de Orăştie, an de an, în preajma sărbătoririi Sfântului Mc. Pantelimon, la Mănăstirea Oaşa din jud. Alba, părintele Teofil a fost sufletul într-o tabară de catehizare cu studenţi din ţară cărora le rostea 3 cuvinte pe zi timp de o săptămână.

Cu drag, multe persoane din Orăştie îşi amintesc serile duhovniceşti la care a fost invitat Părintele Teofil în Alba Iulia şi Deva.

Pentru noi a lăsat o moştenire imensă în cărţile publicate şi înregistrările audio-video, iar pentru Ceruri e e adaos de voioşie!

Dumnezeu să te odihnească, Părinte Teofil, precum ne-ai odihnit şi tu pe noi  cât ai vieţuit pe pământ!

prof. Alexandru Oltean

Slujba prohodirii Părintelui Teofil se poate descărca de la acest link: http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-7ec164860310959983c9.zip

Un material video despre conducerea pe ultimul drum pământesc a părintelui Teofil: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/parintele-teofil-paraianu-condus-pe-ultimul-drum.html

Părintele Teofil şi-a păstrat nota de umor salvator(niciodată ironic), des întîlnită şi la Părintele N. Steinhardt, în contrast cu starea sa trupească gravă, pînă la final . Înainte de a i se face anestezia a mai spus celor de faţă:,,Ştiţi bancul ăla cu omul care-o murit şi o ajuns la porţile raiului? O bătut la porţi şi pînă să iasă Sf. Petru nu mai era nimeni. Sf. Petru o întrebat dacă o fost cineva şi îngerii i-o zîs că, o fost un om, da l-o luat iară înapoi la reanimare. Apoi, cu mine, să nu faceţi tot aşa!..”

sursa: http://corinanegreanu.blogspot.com/2009/10/ultima-oara-la-cluj-napoca.html

Dragi ne-au fost versurile rostite de Părintele.

Ne amintim de umorul Părintelui care binedispunea săli întregi până la ropote de aplauze.

Apel către Orăştie!

 În sfârşit, există şansa să se mai strângă rândurile creştinilor ortodocşi în Orăştie, prin înfiinţarea filialei LTCOR! Sigur, mi se va spune că se putea şi fără o astfel de asociaţie… Ei bine, vedem rezultatele: câte capete, atâtea sensuri. Fiecare înţelege Ortodoxia cum vrea, bazându-se pe prezenţa mai mult sau mai puţin activă a Duhului Sfânt în el. De aceea, la o adică, când tinerii din Orăştie sunt solicitaţi pentru o manifestare creştin-ortodoxă, nu se prezintă. Cred că, trăind şi pe pământ, nu numai în cer, putem să ne folosim de mijloacele omeneşti ce favorizează o coeziune şi o deschidere de căi de comunicare /comuniune între noi, creştinii ortodocşi. Şi prin această asociaţie, sunt convins de asta, putem să devenim mai adunaţi.

Nu se desfiinţează apartenenţa la o parohie. Să nu fie! Din contră: preoţii din întregul Protopopiat Orăştie sunt chemaţi să colaboreze cu toţi creştinii ortodocşi care vor intra în asociaţie. Cred că disiparea, împrăştierea şi refuzul de a sta la o masă şi de a discuta (şi apoi de a face), mi se par cele mai grele păcate pe care pot să le facă oamenii de azi în contextul unei aşa zise globalizări dar care, paradoxal, dezbină prin metodele promovate.

Aşteptăm, deci, pe toţi creştinii ortodocşi la întâlnirile propuse de LTCOR Orăştie spre slava lui Dumnezeu şi spre binele Bisericii noastre!

preot Narcis Terchet (Orăştioara de Jos)

Gheronda Iosif Vatopedinul a adormit întru Domnul în chip minunat!

În dimineaţa zilei de miercuri, 1 Iulie, în jurul orei 2 şi jumătate, Gheronda Iosif a trecut la Domnul.

Gheronda Iosif s-a născut la 1 Iulie 1921, de ziua Sfinţilor Cosma şi Damian, care i-au fost protectori întreaga viaţă. După moartea Stareţului său, Gheron Iosif Isihastul, Gheronda Iosif s-a stabilit la Schitul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. După cum vedem, aceiaşi Sfinţi Doctori Cosma şi Damian au hotărât ca, de praznicul lor, să-l ia la cer pe Gheronda Iosif.

În veci pomenirea !

sursa: http://presaortodoxa.wordpress.com/2009/07/01/gheronda-iosif-a-adormit-intru-domnul/

Termenul grecesc “gheronda” tradus “bătrân” este folosit în Grecia pentru persoanele care sunt îndrumători duhovniceşti într-o mănăstire. Nu este obligatoriu să fie persoane clericale (preoţi), ci ca în cazul lui Iosif Vatopedinul, pot să fie şi monahi (călugări) îmbunătăţiţi.

IMPORTANT!!! Mai multe fotografii, înregistrări video de la slujba înmormântării şi biografia pe scurt a Cuviosului Iosif la acest link http://presaortodoxa.wordpress.com/category/gheronda-iosif/ .

De pe piaţa cărţii religioase din România, în prezent, se pot achiziţiona două lucrări ale Gherondei Iosif: Trairi ale dumnezeiescului har. O epistola despre viata lui Gheron Iosif Isihastul, Editura Sf. Nectarie, Arad (preţ 12 lei) http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/3197-trairi-ale-dumnezeiescului-har.-o-epistola-despre-viata-lui-gheron-iosif-isihastul-iosif-vatopedinul-monah.html

şi Bătrânul Arsenie Pustnicul, Editura Evanghelismos (preţ 10 lei).  http://www.librariasophia.ro/cartea-carte/450-batranul-arsenie-pustnicul-impreuna-nevoitorul-staretului-iosif-isihastul-iosif-dionisiatul-monah.html

Nevoia de indrumător

Privind în Istorie, Artă, Literatură, şi în oricare domeniu, vom găsi personalităţi care au marcat omenirea, contribuind la propăşirea neamurilor şi a întregii umanităţi. Dobândind un dram de înţelepciune, vom înţelege că în spatele acestor „monştrii sacrii”, cei care i-au „crescut” într-ale valorilor perene au fost fie dascălii, fie mentori sau îndrumătorii lor, mulţi dintre aceştia „giganţi” la rându-le.

Nefiind generaţii spontanee, suntem rodul înaintaşilor între care la loc de cinste sunt învăţătorii noştri, chiar dacă nu de multe ori o recunoaştem.

Nevoia de îndrumător se aseamănă într-o oarecare măsură cu nevoie de model, pe care nimeni niciodată nu a contestat-o. Modelele însă pot varia şi de cele mai multe ori sunt numiţi idoli. Spre deosebire de acest gen de relaţie, care este una mai mult fără interferenţe, ci doar ideatică, relaţia îndrumător – ucenic, este una de intercomuniune. Una care se naşte, creşte şi se desăvârşeşte prin legătură personală şi nemijlocită. Când vorbim despre o asemenea relaţie în cadrul Creştinismului, ea capătă o încărcătură mult mai profundă. Cel care transmite este numit părinte şi/sau duhovnic, iar cel care primeşte este ucenic sau fiu duhovnicesc. Deja, numai din numirile pe care le conţine această relaţie, înţelegem că este vorba de cu totul şi cu totul altceva.

Din cele spuse până aici, şi din realitatea concretă, se înţelege că relaţia mentor – ucenic (în domeniul laic) şi duhovnic – fiu duhovnicesc, este una care înnobilează pe om în genere, atât pe îndrumător, cât şi pe ucenic, una care nu se lasă a fi robită de ban, una care cultivă armonia, frumosul, libertatea, trecând peste obstacolele prezentului, transcendând spre veşnicie.

În această ordine de idei pot afirma: Suntem ceea ce suntem, pentru că am avut îndrumători  aşa cum au fost!

Cristian Florea (24 ani, Vulcan, jud. Hunedoara)

Rugăciune pentru aflarea unui duhovnic

Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevarată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc și eu, pacatosul, de Împărăția Ta. Amin.