Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (pentru ajutor la examene)

E perioada diferitelor examene şcolare pentru cei tineri. Le punem la îndemână o rugăciune către Maica Domnului spre luminarea minţii:

Maica_Domnului__Tanguitoarea Preasfântă Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-ne pe noi. Amin !

Advertisements

2 Responses to Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (pentru ajutor la examene)

  1. […] Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (pentru ajutor la examene) June 2009 […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: